Marea mea ascultare începea la Curtea de Argeş, cu reşedinţa şi calitatea de arhiereu vicar al Eparhiei Râmnicului şi Argeşului, tocmai la începutul Postului Crăciunului. Episcopul Gherasim nu avea răbdare deloc.
Îmi făcea program strâns. De pe un drum veneam şi pe altul porneam. Mai târziu aveam să aflu că era o tactică specială a episcopului eparhiot. Se atingeau două ţinte cu această „fugăreală” pe toate drumurile din cele trei judeţe: Argeş, Vâlcea şi Olt. În primul rând era mare nevoie de prezenţa ierarhului în teritoriul eparhial, pentru a vedea starea bisericilor, a monumentelor istorice, mai ales după cutremurele din 1977 şi 1986. Şi mai era de cercetat starea pastorală a celor aproape o mie de preoţi, din Eparhia Râmnicului şi Argeşului. Iar a doua ţintă era, că din multul plecat pe teren, nu mai era timp să stai la „sfat” şi să pui vreo „detronare” la cale.
Ca în povestea social-politică de pe vremea lui Ceauşescu, când se tot roteau şi schimbau miniştrii, ca şi ciorapii. Întrebaţi odată, spuneau cei din jurul tronului dictatorial, de ce procedează aşa, ar fi zis: Treaba-i precum traista cu şobolani. Ca să nu o roadă, o învârţi în aer, la dreapta, şi fără să stai, o învârţi la stânga, tot într-o viteză, zicându-se de organizare şi reorganizare.
Ţinta a doua era doar o temere, absolut neîntemeiată a Prea Sfinţitului Gherasim. Ce e drept, vicarul Dumitrescu Ioan, împuternicitul de la Culte, Petre Bărdaşu şi mulţi alţii, nu-l prea aveau la inimă pe episcop şi se dorea o răfuială cu el. La anumite propuneri, am răspuns că nu am venit la Vâlcea să mă ţin de „răsturnări” de episcop.
La Departamentul Cultelor erau păreri care se cam potriveau cu ale celor câţiva inşi de la Vâlcea. Şi trăgeam concluziile ce se impuneau. Nu priveam bine încârduiala şi nici planurile pe care le aveau. Când un director de la Culte, mi-a spus direct că au de gând să-l înlăture pe Gherasim episcopul, i-am spus tăiat:
– Eu nu m-am dus la Vâlcea să mă gâlcevesc cu Episcopul Gherasim şi nici să-l surp din scaun. Nu-mi stă în fire să fac astfel de lucruri degradante.
– Te credeam mai deştept, îmi replică directorul, supărat că mi-am spus gândurile pe şleau. Ai să vezi că vei avea numai necazuri. Noi îl cunoaştem bine….
– Dacă nu-s agreat aşa cum sunt, voi pleca imediat de la Vâlcea. Am promis că nu-l voi incomoda în niciun fel pe episcopul care a avut mult de suferit, după cum spunea.
Episcopul Gherasim vorbea cu strângere de inimă, mai ales atunci când era vorba de felul cum a fost tratat zeci de ani, în cele două locuri de muncă, Galaţi şi Râmnic. Era, oarecum, speriat de cele ce i se întâmplaseră. Şi acum, drept plocon, Patriarhul Iustin, l-a trimis pe Calinic, stareţul de la Cernica.
N-am realizat de la început, la drept vorbind, ce a însemnat venirea mea la Vâlcea, Argeş şi Olt, în episcopia cea întinsă, din Carpaţi la Dunăre şi cu probleme complicate.
Iustin Patriarhul m-a trimis în Eparhia Râmnicului şi Argeşului, pentru a-l sprijini pe episcopul Gherasim în vastul şantier de restaurare a patrimoniului cultural naţional, zguduit la cele două cutremure.
Dar de suspiciunile episcopului Gherasim, eparhiot la 71 de ani, n-am scăpat nici mai târziu. Cineva îi alimenta mereu primejdia posibilă a înlăturării din scaunul arhieresc.
Mare neghiobie, susţinută din umbră, de cei interesaţi, doar să tulbure.
Da. Raţiunea curată şi bunul simţ însă au învins întotdeauna!
Ca să mă şi laud puţin, nu?
Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
