Ctitorie a voievodului Radu Paisie (1535‐1545), Mănăstirea Valea, având hramul „Sfânta Treime”, este situată în comuna Ţițești, satul Valea Mănăstirii, fost Dezrobiți. Descoperirile arheologice din 1969 au stabilit că actuala biserică a fost construită pe locul uneia mai mici, din lemn, datând de la sfârșitul secolului al XV‐lea. Mărturie a vechimii edificiului este și piatra de mormânt a jupâniței Vișa, pe care este inscripționat anul 1525.
Legenda spune că domnitorul ctitor, urmărit de dușmani, a intrat cu însoțitorii săi pe valea Ţițești și a înaintat pe firul apei până unde este situată mănăstirea, spre a se ascunde. A făgăduit atunci că va înălța aici locaș de închinare, dacă va scăpa cu viață. Potcoavele cailor au fost întoarse de un fierar din sat, iar voievodul și însoțitorii săi s‐au salvat, trecând culmea dealului spre Davidești, pe Argeșel.
Așa a fost zidită mănăstirea, ca rod al vechii promisiuni. Va fi mai apoi refăcută din zid, în 1535, de către Radu Paisie voievod (1535–1545), nepotul lui Vlad Călugărul, fiul lui Radu cel Mare. El este reprezentat în tabloul votiv și totodată este menționat în textul pisaniei.
Altarul și naosul bisericii s‐au zugrăvit în 1548, în vremea lui Mircea Ciobanul, iar pronaosul a rămas nepictat, având funcția de tindă. Pisania cea veche a bisericii nu se mai păstrază. Cea de la 1848, «al fresco», sună astfel: «Cu porunca Tatălui, cu îndemnarea Fiului și cu desăvârșirea Sf. Duh, amin. S‐au început această sf(ântă) mânăstire de s‐au zidit cu porunca și cu toată cheltuiala prealuminatului și de Dumnezeu iubitor Io Radu v(oe)v(od) Paisie și ispravnic au fost Vlaicu Piscanu, vel logofăt și cu frașii lui Mihail (corect Mihnea) pârcălab și cu Badea și s‐au săvârșit de zidit la leat 7042 (corect 7043‐1535) și s‐au zugrăvit în zilele Mircii V(oe)v(od) (Ciobanul) și egumen au fost eromonah Doroteu leat 7056 (1548). Al doilea s‐au zugrăvit prin osteneala și toată cheltuiala sfinției sale părintelui egumen Partenie, protosinghel dela Mitilene, iar în zilele preaînălțatului nostru domn Gheorghe Dimitrie Bibescu V(oe)v(od) și prea sfântului nostru Mitropolit Kir Neofit, s‐au făcut turnul bisericii de iznoavă și s‐au zugrăvit biserica mare și altar(ul) i tâmpla și icoanele împărătești de iznoavă, cu cheltuiala sfinției sale părintelui egumen Ioanichie Polidor, fostul egumen la sfânta mănăstire din Gura[ …] , leat 1846 iulie 10»
La 8 mai 1623 a fost închinată mănăstirii Sfântul Mihail din Eparhia grecească Poganiani din Rumelia, fapt ce va duce, ulterior, la decăderea mănăstirii. În 1746, egumenul Damaschin dispune pictarea pronaosului. Atunci se rezugrăvește și restul bisericii, prin osteneala fostului egumen Partenie. Partenie egumenul conduce o delegație la Moscova pentru a cumpăra mobilier și icoane împărătești, iar în anul 1796 adaugă bisericii pridvorul, împodobit cu o frumoasă frescă a Judecății de Apoi.
În 1846, în timpul lui Gheorghe Dimitrie Bibescu și a mitropolitului Neofit, s‐a realizat turla bisericii, s‐a restaurat
pictura și a fost reparată catapeteasma de către egumenul Ioanichie Polidor. Ultima reparație s‐a făcut în anul 1967.
Biserica, de plan triconc, urmează principiile școlii sârbești moștenite din veacul al XIV‐lea: naosul în formă de treflă, cu turla în centru și pronaosul pătrat, boltit semicilindric. Decorul exterior are caracteristicile bisericilor din vechiul stil, însă lipsesc firidele care decorează în general fațadele. Sunt prezente doar asize orizontale de cărămidă aparentă alternând cu cele tencuite.
În arhitectura bisericii nu se regăsește nici soclul, nici brâul orizontal. Cornișa este formată din cărămizi așezate în dinți de ferăstrău. Ferestrele sunt înguste și lungi, cu chenare de piatra simplă, având în partea superioară o mică rozetă.
Cele trei straturi ale picturii bisericii sunt vizibile în naos și altar. Primul strat este din 1548, din vremea lui Mircea Ciobanul, al doilea din 1746, iar ultimul din 1846. Foarte valoroasă este tâmpla sculptată în lemn din sec. al XVIII‐lea, din timpul lui Constantin Mavrocordat.
Sub arhipăstorirea Arhiepiscopului Calinic biserica de mir a revenit la statutul de mănăstire, stareț fiind Ieromonahul Mina Vieriu.
Legenda spune că domnitorul ctitor, urmărit de dușmani, a intrat cu însoțitorii săi pe valea Ţițești și a înaintat pe firul apei până unde este situată mănăstirea, spre a se ascunde. A făgăduit atunci că va înălța aici locaș de închinare, dacă va scăpa cu viață. Potcoavele cailor au fost întoarse de un fierar din sat, iar voievodul și însoțitorii săi s‐au salvat, trecând culmea dealului spre Davidești, pe Argeșel.
Așa a fost zidită mănăstirea, ca rod al vechii promisiuni. Va fi mai apoi refăcută din zid, în 1535, de către Radu Paisie voievod (1535–1545), nepotul lui Vlad Călugărul, fiul lui Radu cel Mare. El este reprezentat în tabloul votiv și totodată este menționat în textul pisaniei.
Altarul și naosul bisericii s‐au zugrăvit în 1548, în vremea lui Mircea Ciobanul, iar pronaosul a rămas nepictat, având funcția de tindă. Pisania cea veche a bisericii nu se mai păstrază. Cea de la 1848, «al fresco», sună astfel: «Cu porunca Tatălui, cu îndemnarea Fiului și cu desăvârșirea Sf. Duh, amin. S‐au început această sf(ântă) mânăstire de s‐au zidit cu porunca și cu toată cheltuiala prealuminatului și de Dumnezeu iubitor Io Radu v(oe)v(od) Paisie și ispravnic au fost Vlaicu Piscanu, vel logofăt și cu frașii lui Mihail (corect Mihnea) pârcălab și cu Badea și s‐au săvârșit de zidit la leat 7042 (corect 7043‐1535) și s‐au zugrăvit în zilele Mircii V(oe)v(od) (Ciobanul) și egumen au fost eromonah Doroteu leat 7056 (1548). Al doilea s‐au zugrăvit prin osteneala și toată cheltuiala sfinției sale părintelui egumen Partenie, protosinghel dela Mitilene, iar în zilele preaînălțatului nostru domn Gheorghe Dimitrie Bibescu V(oe)v(od) și prea sfântului nostru Mitropolit Kir Neofit, s‐au făcut turnul bisericii de iznoavă și s‐au zugrăvit biserica mare și altar(ul) i tâmpla și icoanele împărătești de iznoavă, cu cheltuiala sfinției sale părintelui egumen Ioanichie Polidor, fostul egumen la sfânta mănăstire din Gura[ …] , leat 1846 iulie 10»
La 8 mai 1623 a fost închinată mănăstirii Sfântul Mihail din Eparhia grecească Poganiani din Rumelia, fapt ce va duce, ulterior, la decăderea mănăstirii. În 1746, egumenul Damaschin dispune pictarea pronaosului. Atunci se rezugrăvește și restul bisericii, prin osteneala fostului egumen Partenie. Partenie egumenul conduce o delegație la Moscova pentru a cumpăra mobilier și icoane împărătești, iar în anul 1796 adaugă bisericii pridvorul, împodobit cu o frumoasă frescă a Judecății de Apoi.
În 1846, în timpul lui Gheorghe Dimitrie Bibescu și a mitropolitului Neofit, s‐a realizat turla bisericii, s‐a restaurat
pictura și a fost reparată catapeteasma de către egumenul Ioanichie Polidor. Ultima reparație s‐a făcut în anul 1967.
Biserica, de plan triconc, urmează principiile școlii sârbești moștenite din veacul al XIV‐lea: naosul în formă de treflă, cu turla în centru și pronaosul pătrat, boltit semicilindric. Decorul exterior are caracteristicile bisericilor din vechiul stil, însă lipsesc firidele care decorează în general fațadele. Sunt prezente doar asize orizontale de cărămidă aparentă alternând cu cele tencuite.
În arhitectura bisericii nu se regăsește nici soclul, nici brâul orizontal. Cornișa este formată din cărămizi așezate în dinți de ferăstrău. Ferestrele sunt înguste și lungi, cu chenare de piatra simplă, având în partea superioară o mică rozetă.
Cele trei straturi ale picturii bisericii sunt vizibile în naos și altar. Primul strat este din 1548, din vremea lui Mircea Ciobanul, al doilea din 1746, iar ultimul din 1846. Foarte valoroasă este tâmpla sculptată în lemn din sec. al XVIII‐lea, din timpul lui Constantin Mavrocordat.
Sub arhipăstorirea Arhiepiscopului Calinic biserica de mir a revenit la statutul de mănăstire, stareț fiind Ieromonahul Mina Vieriu.
