Skip to main content
Temeiurile unui așezământ monastic în tăriile de piatră ale Munților Făgăraș s‐au pus încă din anul 1994, când familia Vintilă și Filoteia Chiriac din Albești‐Argeș au donat terenul pe care urma să fie edificată Mănăstirea „Sfântul Ilie” Paltinul. Pe drumul ce din vechime se cheamă „Calea Făgărașului”, la cota 1200, pe malul drept al pârâului Capra, în data de 5 august 1994 Înaltpreasfințitul Calinic, atunci Episcop de Argeș și Muscel bătea primul țăruș‐semn al noului edificiu, însuși Chiriarhul săpând în semn de începere a lucrărilor, iar la 30 august se punea ciment pentru întâia dată la temelia bisericii. La 10 august 1995 începea zidirea propriu‐zisă, care s‐a finalizat în septembrie 1997.
Restaurarea corpului de chilii, incluzând și stăreția, a paraclisului și a spațiilor de cazare pentru pelerini, împrejmuirea cu gard din piatră de râu ornamentat cu monogramele Chiriarhului ctitor, precum și pictarea bisericii au fost realizate sub starețul Nicodim Cecală, protosinghel venit aici de la Mănăstirea Slănic ajutat de fratele său, Constantin, care dorește și el să intre în cinul monahal. Ctitoria Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului a fost zugrăvită în frescă de către un colectiv de pictori argeșeni ale căror nume se regăsesc în pomelnicul de la intrarea în pronaos: pr. Ilie, George și Liliana, Florian și Mihaela, Dan și Bianca, Marian și Oana, Nicușor și Cristina, Dorin, Adrian, Mădălina. Pisania noului lăcaș monahal sună astfel: „Dumnezeu a binecuvântat zidirea altarului cu hramul Sfântul Ilie Tesvitenul pe Transfăgărășan între anii 1994‐2015. Terenul pentru Mănăstire a fost donat de familia Vintilă și Filoteia Chiriac din Albești‐Argeș. Lucrările au fost încredințate consilierilor eparhiali: Preotul Nicolae Mărgăritescu (1997‐1998) și protosinghelul Caliopie Ichim (1998‐2015). Întreaga frescă a fost pusă de starețul mănăstirii, Protosinghelul Nicodim Cecală, cu fratele său Constantin și pictată de o echipă de pictori din Argeș. S‐a sfințit la 20 iulie 2015 de către Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului, care a inițiat și supravegheat lucrările de ctitorire. Pomenește, Doamne, pe toți donatorii, truditorii și iubitorii acestui sfânt așezământ monahal, care s‐a zidit în memoria celor căzuți la datorie construind Transfăgărășanul”.
Textul este preluat din lucrarea: Pr. Lect. Dr. Radu TASCOVICI, Istoria Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, Editura Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, Curtea de Argeş, 2015