Skip to main content
Începuturile așezământului monahal datează din 1996, an în care preotul Ioan Ioanicescu donează Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului casa părintească și terenul pentru întemeierea unei mănăstiri. În anul 1998 s‐a aprobat înființarea lăcașului cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” în cătunul Tomulești al comunei Poenarii de Argeș, pe Topolog.
În toamna anului 2013, din încredințarea, cu binecuvântarea, sprijinul și implicarea nemijlocită a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului s‐au început lucrările de edificare a mănăstirii. Până acum a fost restaurată casa donată de preotul Ioan Ioanicescu, păstrându‐i‐se arhitectura inițială, așa cum a dorit ctitorul, s‐a ridicat biserica paraclis și câteva troițe.
Lucrările de construcție se află în curs de desfășurare cu directa implicare a tânărului, dar râvnitorului stareț, ieromonahul Athanasie Gogoneață, venit de la Schitul „Sfântul Modest”, Cotenești.
Textul este preluat din lucrarea: Pr. Lect. Dr. Radu TASCOVICI, Istoria Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, Editura Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, Curtea de Argeş, 2015