Mănăstirea Robaia este situată în satul Robaia, comuna Mușătești, județul Argeș, la 25 km nord‐est de Curtea de Argeș, spre Câmpulung. Hramurile edificiului religios de pe Valea Robăii sunt „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Izvorul Tămăduirii”.
Matei Basarab, domn al Ţării Românești, dădea prin hrisovul din 10 august 1648 lui Sava din Furduiești și soției sale, Livera, o moșie în satul Mușătești. Astfel aflăm că mănăstirea Robaia a fost ridicată mai întâi din lemn de către strămoșul lor, banul Armega, iar ei au reconstruit‐o din piatră în anii 1644‐1648. Mănăstirea apare pentru prima dată într‐un zapis din 23 aprilie 1644. Prin acesta, Sava șufarul, împreună cu soția sa Livera și socrul său Mușat din Furduiești adeveresc faptul că au construit pe moșia lor „sfânta mănăstire de în temelie, de piatră, în apa Robăii” și l‐au ales ca ocrotitor al acesteia pe Sfântul Mucenic Gheorghe.
Ctitorii au înzestrat mânăstirea „cu sat, cu rumâni cu tot … și toate pădurile de împrejur, după cursura apelor, și muntele Dara … și partea de vie ot Pitești […] și alte vite cu coarne, câte Dumnezeu […] au ajutat, ca să hie dă hrană părinților călugări în veci”. Ctitorii l‐au așezat egumen pe părintele Sava, ieromonahul, „ca să facă sfântă lavră de călugări”. În anul 1671, așezământul a fost închinat mănăstirii din Curtea de Argeș de către Livera și fiul ei, logofătul Mihai, iar în 1793, când a fost înființată Episcopia Argeșului, Robaia a devenit metoc al acesteia.
Pisania vechiului edificiu îi atestă pe ctitori și actul zidirii: „† Întru slava sf(in)tei și cei de o ființă făcătoarei și nedespărțitei Troiță și întru cinstea și lauda sf(întului) m(a) r(elui) M(u)ce(nic) Gheor‐gliie, purtătoriul de biruință, s‐au zidit din temelie această sf(în)tă biserică, de d(u)m(n)i(a)lor ctitorit: Sava, Livera, Mușat, Mușătești, și s‐au înzestrat cu moșiia aceasta de pre car(e) e zidită biserica și un munte ce‐i zice Dara și o vie. Iar într‐o vreme rasipindu‐să călugăriți) și rămîind schitu pustiu s‐au luat moșia, muntele, viia supt comanda sf(intei) episcopii Argeș. Apoi iar adunîndu‐să călugări, pre vremia răpo‐ sații lui Iosiv episcopii, fiind iubitori de D(u)mn(e)zeu. Iar ia leat 1843 s‐au orînduit stareț și îngrij(i)tor sf(in)țiia sa părintele Visarion ero‐monah, de pria osf(in)țiia sa chiriu, chir Ilarion episcop al Argeșului. Deci avînd rîvnă și dragoste acest părinte i stareț s‐au nevoit de au întemeiat acest sf(în)t schit. Iar la leat 1848 aflîndu‐să biserica cu totul întunecoasă și afumată și iarăș nevoindu‐să a să înpodobi și a aduna părinți, ca un bun părinte s‐au îndemnat și sf(i)nțiia sa zmeritul ieromonahu Theodosie duhovnicu de au hărăzit noaăzeci galbeni, spre podoaba și ajutoriul beserici(i). Asemenea tîmpla s‐au săpat cu toată podojaba ei, d(e) sus pîna jos, de sf(i)nțiia sa pări(n)tele Naum monah, încă s‐au mai îndemnat și alți făcători de bine, care cu ce s‐au îndurat a ajuta, ca să aibă pomenire vecinică .
Legenda spune că, în urmă cu 8‐9 secole, în noaptea Învierii, năvălind barbarii, au luat robi, au măcelărit bărbații și a incendiat biserica, arzând de vii femeile și copiii. Martiriul lor a sfințit locul, făcând ca aici, peste ani, oamenii să‐și găsească leac din apa izvorului tămăduitor, care țâșnește de sub o stâncă din apropierea actualei Mănăstiri Robaia. În memoria acestora, s‐a ridicat ulterior, un schit al cărui nume amintește de robii răpiți de tătari. În cursul sec. al XIX‐lea a fost refăcut de episcopul Iosif I al Argeșului și reclădit de strețul Visarion și de monahii Teodosie și Naum, fiind restaurat în etape succesive mai târziu.
În perioada exodului creștinilor ortodocși din Transilvania, în a doua jumătate a sec. al XVIII‐lea, egumen la Robaia era viitorul Sfânt Cuvios Sofronie de la Cioara (1764‐1766), luptător ardelean pentru Ortodoxie, mentorul mișcării de opoziție față de unirea Bisericii Ortodoxe cu Roma.
Meșterul zugrav Pârvu Mutu, fondator al unei școli de pictură, promotorul artei portretistice religioase, dar și laice din Ţara Românească, și‐a aflat aici liniștea sufletească și odihna veșnică sub numele de schimonahul Pafnutie, în 1735.
La Mănăstirea Robaia și‐au desfășurat activitatea copiștii de manuscrise Partenie ieromonahul (Mântuirea păcătoșilor, 1764) și Dorotheu (Scara Sfântului Ioan Scărarul , 1787 și un miscelaneu teologic, 1795).
Ansamblul monahal a fost restaurat și întregit în anii 1993‐2015, din inițiativa Arhiepiscopului Calinic al Argeșului și Muscelului, cu străduințele fostei starețe, stavrofora Petronia Dobrescu și a obștii de peste douăzeci de viețuitoare, pictura din interiorul bisericii fiind executată de Ion Savu din Săpata, iar în noul pridvor, de către pictorul George‐Sorin Nicolae, cu cheltuiala Irinei Paula Jianu din București.
Începând cu data de 1 octombrie, a fost hirotesită întru stareță a Mănăstirii Robaia Stavrofora Siluana Teculescu, Maica Petronia fiind transferată în postul de stareță a Mănăstirii Bascovele, unde se așteaptă să aducă lumină între bătrânele ziduri părăginite, așa cum a făcut și la Robaia.
Mănăstirea Robaia
