Skip to main content

În anul 1999, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Calinic, pe atunci Episcop al Argeșului și Teleormanului, însoțit de un sobor de preoți, s‐a pus
piatra de temelie a unui așezământ monahal în zona mijlocie a râului Teleorman. Prin începerea lucrărilor la biserica „Sfânta Treime” a noului edificiu monahal, Mănăstirea „Înfricoșata Judecată” se reînnoadă firul unor astfel de așezăminte religioase existente din vechime în zonă, dintre care a supraviețuit până acum doar biserica fostului Schit „Goia”, aflată la câțiva kilometri distanță în aval. Lucrările la noul așezământ monahal au început în anul 1999 și au continuat până în anul 2006, când au fost întrerupte din lipsă de fonduri.

La 1 septembrie 2011 așezământul a primit statutul de mănăstire cu viață de obște, stareț fiind numit Ioachim Zlotar. Începând cu această dată, prin deosebita purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, s‐au reluat lucrările de finalizare a bisericii „Sfânta Treime”, începându‐se totodată și construirea anexelor mănăstirești: chiliile și casa stăreției, ostenitor fiind actualul stareț. Obștea este în curs de formare.

Textul este preluat din lucrarea: Pr. Lect. Dr. Radu TASCOVICI, Istoria Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, Editura Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, Curtea de Argeş, 2015