Skip to main content

Încondeierea ouălor reprezinta un obicei străvechi in traditia romaneasca. Ouăle incondeiate sunt o marturie a datinilor, credintelor si obiceiurilor pascale, reprezentand un element de cultura spirituala specific romaneasca.

Deoarece oul rosu este purtatorul unor semnificatii profunde legate de invierea lui Hristos si de reinnoirea naturii, crestinii s-au ostenit sa-l incondeieze, desenand cu ceara motive decorative ancestrale, de o rara frumusete.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Cultural și Comunicații Media a organizat o activitate cultural-educațională la Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” din localitatea Domnești. Părintele Ovidiu Marian Vlăsceanu, Consilier Cultural și Comunicații Media și preot slujitor la parohia Domnești de Sus, protoieria Curtea de Argeș, s-a aflat în mijlocul elevilor din clasa a VI-a, coordonați de doamna profesor Ciobanu Virginica.

Întâlnirea a debutat cu rostirea Rugăciunii Domnești: Tatăl nostru, momentul fiind urmat de o cateheză în care s-a vorbit despre importanța perioadei în care ne aflăm, în Săptămâna Pătimirilor lui Iisus Hristos, precum și despre frumoasele tradiții pascale.

După primirea darurilor, elevii și-au arătat măiestria în a picta și încondeia cele mai frumoase ouă, iar doamna diriginte Ciobanu Virginica a mulțumit pentru grija pe care Biserica o acordă copiilor, fiind puse bazele unor proiecte viitoare.

Close Menu