Cu Arhiereasca Binecuvântare primită de la Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului a fost săvârşită Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârșită în limbajul mimico-gestual liturgic românesc cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.
Sfântul Ierarh Grigoire Palama, este ocrotitorul comunităţii persoanelor cu deficiențe de auz din Patriarhia Română.
La hramul bisericii pentru deficiențe de auz din Piteşti aflată în incinta complexului eclesial Mavrodolu au fost prezente persoane din comunităţile din Pitești și Costești. La această reuniune duhovnicească a luat parte părintele Toma Cezar, precum și Țîru Cătălin din Pitești, preoți care deservesc Comunitățile din Arhiepiscopia Argeșului.
La sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii săvârşite prin semne laolaltă cu preoții și credincioșii surzi, a avut loc o agapă frăţească, organizată de slujitorii parohiei Mavrodolu.