Skip to main content

Prin activitatea Sa de învățător, Domnul Iisus Hristos a evidențiat rolul esențial al educatorului creștin în progresul intelectual și spiritual al elevului, precum și importanța deplinei concordanțe între învățătura transmisă și propria trăire a acesteia: „Cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor” (Matei 5, 19).

Elevul participă activ la procesul educativ în măsura în care descoperă în dascălul său un model autentic de viețuire, un îndrumător dispus să-l accepte din iubire, să-l sprijine în eforturile sale, să-l ajute să înțeleagă și să depășească nereușitele de moment. Potrivit pildei talanților (Matei 25, 14-30), este necesar ca atât profesorul, cât și elevul să conștientizeze și să fie recunoscători pentru darurile primite de la Dumnezeu, „Părintele luminilor” (cf. Iacov 1, 17), să le sporească prin efort continuu, pentru a le pune în slujba aproapelui.

Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a desfășurat, în perioada vacanței de vară, un program educativ la parohia Cerbu, protoieria Pitești. Părintele slujitor Ștefan Viorel a coordonat programul „Lumina minții”, prin care au fost oferite, gratuit, meditații la matematică, în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, oferite de de domnul profesor Stîngă Ion. Cu acest prilej, au fost făcute și diverse cateheze, iar la final au fost oferite diplome copiilor.