În duminica a XIX-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei Maica Precista din municipiul Pitești. Cu această ocazie, Chiriarhul a săvârșit slujba de sfințire a Icoanei Maicii Domnului – Grabnic Ascultătoare, realizată la Mănăstirea Dochiariu, după care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a vorbit celor prezenți despre însemnătatea acestei duminici, amintind că bunătatea este darul pe care Dumnezeu îl oferă oamenilor, iar iubirea vrăjmașilor este porunca nouă pe care Hristos a adus-o în lume, dar care se face doar cu ajutorul Divinității prin rugăciune și post! În final, a vorbit despre dragostea preoților slujitori de la parohia Maica Precista de a avea în sfântul locaș o icoană a Maicii Domnului – Grabnic Folositoare care este credincioșilor o mare mângâiere, pentru că sfânta icoană umple toată lumea cu lumina ei cea plină de dar.
Biserica „Maica Precista” din Pitești are hramurile „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” și ,, Izvorul Tămăduirii”, fiind așezată în partea de răsărit a orașului Pitești.
La început, în acest loc a existat un schit de maici, construit pe la anul 1540 de Magdalena Monahia și Doroteia Monahia.
Prima biserică din zid s-a construit de către enoriași, pe la anul 1794; aceasta fiind grav afectată de un cutremur, s-a reparat radical între anii 1859-1864.
În anul 1887 i s-a adăugat un amvon. Intre anii 1930-1934 a fost restaurată din nou și, în locul turlei din față, s-au construit două turle.
Între anii 1996-2019, la această biserică au fost executate ample lucrări de renovare, începând cu restaurarea picturii și continuând cu reparații exterioare, inclusiv ale acoperișului. De asemenea, în interior s-a înlocuit mobilierul și au fost achiziționate candelabre noi. Interiorul a fost mochetat în întregime, iar pentru confortul credincioșilor a fost instalată încălzire centrală.

























































