Vom continua să culegem flori prin dumbrava minunată a sufletului nostru plin de noblețe. Ceea ce trebuie să nu uităm niciodată este să nu ne îndoim de puterea noastră de a purta în inimă misterioase corespondențe. Ce putere poate avea depărtarea fizică asupra unor suflete legate de același gând, de aceeași dorință?
Cât de frumoasă este gândirea umană în trecerea timpului, mai ales atunci când lași scris: „Dragostea înseamnă să fii doi și să nu fii decât unul (o contopire tainică)! Un bărbat și o femeie care se contopesc într-un înger. Dragostea e cerul! Și mai presus de ceruri, pentru că Dumnezeu este în primul rând: Dragoste! Atributul Său suprem!
Domnul Dumnezeu se adresează omului, nouă tuturor, fără nicio deosebire, pentru că omul are nevoie imperioasă de dragoste, pentru că viața noastră fără duioșie și fără iubire, nu este decât un mecanism uscat, scârțiitor și sfâșietor.
Se întâmplă adesea, și mai citim, și prin cărțile înțelepciunii, dacă sunt atâtea stări de lucruri de la „distanță”, cum s-ar zice: „Nu se mai văzuseră de ani și ani, dar în adâncul sufletului lor nu se despărțiseră niciodată; se recunoscură numaidecât, ca și când abia cu o zi înainte și-ar fi luat rămas bun” (Quatre-vingt-treize – Victor Hugo).
De câte ori ați încercat un sentiment bizar și ați ajuns la concluzia: „Când începe iubirea, rațiunea intră în panică?”
Să ne îngrijim cu atenție ca să nu ne pierdem iubirea noastră către Domnul Dumnezeu! Și tot așa, iubirea pentru aproapele și pentru familie, pentru Neamul tău și pentru neamurile toate!
Pentru că a pierde iubirea e uneori la fel de grav cu a-ți pierde sufletul. A ne păstra în iubire, este a ne păstra în văzduhul Duhului Sfânt, Care, pretutindenea este și pe toate le împlinește!
Calinic Argeșeanul
