Lipsa de gândire sau un simulacru de gândire este o mare primejdie și un handicap, care pe la noi este definit ca un „năvleg”.
Dar să vedem, cum definește Dicționarul Enciclopedic această ipostază, ca să se știe, pe scurtătură: liber-cugetător, în limba franceză, s-ar zice: libre penseur, substantiv m. – gânditor care promovează o atitudine critică față de Religie și de Biserică.
Primii liberi-cugetători au fost deiștii englezi J. Toland și D. Hartley, J. Priestley, etc. Printre românii liberi cugetători, de la finea veacului al XIX-lea se numără: P. Mușoiu, P. Zosin, S. Tiron, Fr. Krasser, ș.a.
Mihai Eminescu lămurește pentru cei care nu prea știu ce înseamnă liber-cugetarea, zicând: „Dar nu aceasta e teza noastră, căci dacă am ști că „Românul” e-n stare a ne-nțelege precum știm bine că nu e în stare, atunci n-am avea decât să-i repetăm întrebarea lui Pilat din Pont: „Ce este Adevărul?”, pentru a-l face să înțeleagă că o cugetare într-adevăr liberă prin natura ei chiar exclude orice măsuri care ar jigni conștiința și convingerile intime ale altuia și că de pe altă parte rezultatele unei libere-cugetări – numai cugetare și nu sminteală să fie – nu se opun defel ritualelor Bisericii Răsăritene.
Dacă, a bate câmpii și a vorbi în dodii, va să zică a cugeta liber, atunci și d. Slătineanu, bunăoară, ar fi liber cugetător, pe când d-sa nu-i decât candidat la academia de înțelepți de la Sadagura, unde râvnește a intra în virtutea ingenioaselor sale libere-cugetări asupra Bisericii și a balonului captiv.
Dar ce să mai vorbim zadarnic în privința aceasta? Ferice de cel căruia-i spui o vorbă și pricepe zece, și vai de acela căruia-i spui zece și nu pricepe niciuna. A vorbi deja despre o Religie a liberei-cugetări e ceea ce se numește în logică: o contradictio in adjecto, e ca și când ai zice „oțel de lemn!”
Mare om, de știință, de carte multă!
Calinic Argeșeanul
