Filosoful Aurelius Augustinus, în lucrarea sa De Trinitate (Despre Trinitate), ne-a lăsat scris: „Păcătoșii, ei înșiși se gândesc la cele veșnice și laudă sau condamnă cu dreptate multe din acțiunile oamenilor.
Prin ce norme judecă ei atunci, dacă nu prin acelea prin care văd cum trebuie să trăiască fiecare, deși ei nu trăiesc în acest fel? Unde le văd ei? Nu în esența lor proprie. Este în afară de îndoială că aceste lucruri se văd prin spirit și spiritul lor este schimbător în timp ce fiecare vede, dacă este capabil să le vadă astfel, că aceste reguli sunt neschimbătoare. Unde sunt înscrise aceste reguli, prin care cel nedrept însuși recunoaște ceea ce este drept, prin care el vede că trebuie să aibă ceea ce el nu are? Unde sunt înscrise aceste norme, dacă nu în cartea acestei lumini care se cheamă Adevăr, din care este dedusă orșice lege justă și care trece în inima omului, celui care face dreptate, nu emigrând în ea, dar imprimându-se, pentru a spune așa, după cum imaginea trece din pecete în ceară fără ca să părăsească inelul…
Această dreptate, care trăiește în ea însăși, este fără îndoială Dumnezeu, El Însuși – și ea este neschimbătoare. În același fel în care fiind viață în ea însăși, – ea este și viață pentru noi, când, într-un fel oarecare, participăm la ea; astfel fiind dreptate în ea însăși ea devine dreptate pentru noi atuncea când, aderând la ea, trăim în mod drept: și suntem mai mult sau mai puțin drepți, după cum aderăm mai mult sau mai puțin la ea.
De aceea a fost scris despre Fiul unic al lui Dumnezeu, care este Înțelepciunea și Dreptatea Tatălui, rămânând totdeauna în El Însuși, că a fost făcut de Dumnezeu înțelepciune și dreptate pentru noi, sfințenie și răscumpărare pentru ca, așa după cum este scris, acela care se glorifică, să se glorifice în Domnul!”
De aceea, Legea Morală este Legea Eternă, sub mantia căreia trebuie să ne orânduim viața noastră în frumusețea acestei lumi văzute, zidită de Domnul Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Care pretutindenea este și pe toate le împlinește!
Calinic Argeșeanul