Evoluționismul ateist încearcă să explice apariția vieții ca pe un simplu accident, o „supă primordială” care ar fi dat naștere omului după milioane de ani. Însă rațiunea curată ne arată altceva. Gândește-te: dacă arunci un puzzle sau un set de LEGO în aer, oare piesele se vor așeza singure la locul lor? Evident că nu. Dacă nici câteva zeci de piese nu se potrivesc la întâmplare, cum ar putea cele 37, 2 trilioane de celule care alcătuiesc trupul omenesc, fiecare cu rolul ei precis, să se fi unit singure într-o armonie desăvârșită, fără un Creator?
„Căci orice casă e zidită de către cineva, iar Ziditorul a toate este Dumnezeu” (Evrei 3, 4). Scriptura ne arată limpede că lumea nu este rodul hazardului, ci al unei Rațiuni. De aceea putem înțelege că ceea ce unii numesc „Big Bang” nu este decât clipa în care Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” (Facerea 1, 3). Apostolul Pavel întărește: „Dumnezeu, Care a zis: «Strălucească, din întuneric, lumina», El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos” (II Corinteni 4, 6).
Pentru a înțelege mai adânc, să privim la taina diamantului. Această piatră de o strălucire nemaiîntâlnită nu se naște pe suprafață, în tihnă și confort, ci în adâncurile pământului, supusă la presiuni uriașe și temperaturi înalte, vreme îndelungată. Din acest motiv, grecii l-au numit adámas – „de neînvins”. Cel mai mare diamant descoperit vreodată, Cullinan (Africa de Sud, 1905), cântărind 3.106 carate, a fost împărțit în mai multe pietre; cea mai mare dintre ele, „Marea Stea a Africii”, strălucește astăzi pe Sceptrul Regal al Marii Britanii. Dacă oamenii văd în aceste nestemate doar valoare și frumusețe, Dumnezeu privește la sufletul omenesc și îl socotește mai prețios decât orice piatră.
Tot așa și omul se șlefuiește prin greutăți și încercări. „Că în foc se lămurește aurul, iar oamenii cei plăcuți Domnului, în cuptorul smereniei” (Înțelepciunea lui Sirah 2, 5). Aceste încercări seamănă cu procesul de formare a rezilienței: așa cum stresul, dacă este trăit cu sens și răbdare, întărește caracterul, tot astfel credința ne ajută să transformăm suferința în maturitate, durerea în înțelepciune și presiunea în strălucire lăuntrică.
Noi, oamenii, vedem acum doar frânturi, „ca prin oglindă, în ghicitură”, dar va veni vremea când vom vedea „față către față” și vom cunoaște „precum am fost cunoscuți și noi” (I Corinteni 13, 12). Iar „atunci” va fi clipa întâlnirii cu Dumnezeu, când se va descoperi pe deplin taina existenței și se va arăta în toată desăvârșirea Împărăția lui Dumnezeu.
✍️ Protos. Prof. Rafael Vintilă
Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat Pitești
📌 Un proiect al Sectorului Cultural și Comunicații Media și al Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului
