Skip to main content


Întreita poftă (pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții), toate aceste stări izvorâte din păcatul strămoșesc și, din păcate, reînnoite de păcatele noastre personale, produce în inima și viața noastră sămânța morții, potrivnică vieții trăite în Iisus Hristos.

 

Iar atunci când, din lipsa noastră de grijă – numită nepăsare – sămânța crește, atunci înăbușă viața noastră supranaturală și chiar mai mult, o poate anihila total sau chiar, cum este și mai rău, se poate distruge sau nimici, fără putință de salvare.

Ce este de făcut când lâncezeala pune gheara pe viața noastră?

Dar înainte de a găsi leacul care tămăduiește lâncezeala, este potrivit să știm ce înseamnă această stare de moleșeală pe vreme mai îndelungată. De exemplu „această lâncezeală este deosebită de seceta sufletească și chiar de dezgustul, de care suferă, uneori, fără voia lor, chiar și cei mai evlavioși. Nici păcatele ușoare făcute din slăbiciune omenească, combătute și urgisite îndată după săvârșirea lor, nu sunt semne de lâncezeală a voinței”, cam s-ar spune, avem nădejde să învingem o stare de oboseală, de consumarea voinței și pierderea răbdării.

Dacă ne folosim fără întârziere de unele mijloace de sfințire, mintea ne slăbește (se întunecă), voința noastră va deveni prea slabă, pentru a putea lucra împreună cu Iisus, la creșterea sau chiar la menținerea vieții Sale în noi, pentru a alunga cu spor lâncezeala voinței.

Cum putem să ieșim, totuși, mai sigur și mai spornic din starea periculoasă de lâncezeală a minții, a voinței și a vieții, în ansamblul ei?

Cel dintâi ajutor îl cerem de la Domnul Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare.

Apoi, meditând la starea noastră, apelăm la teama duhovnicească, față de Domnul Dumnezeu, încrezându-ne ca într-un Părinte Salvator!

Vom încerca o penitență, părându-ne rău că am deviat de la Calea cea adevărată. Ne vom gândi la Jertfa ispășitoare a Domnului Iisus Hristos, adică: Tu, Doamne, Te-ai jertfit și pentru mine, ca să mă răscumperi din valurile păcatelor mele! O, Doamne, Răscumpărătorule Preamilostive, Jertfa Sângelui Tău să se reverse peste și în inima mea, pentru a-mi risipi ceața orbiei mele, să-mi topești gheața sufletului meu și să ne trezești voința din amorțeala în care, de atâtea ori am căzut și de cele mai multe ori, nu mi-am dat seama.

A venit vremea, și acum este, ca să începem și să nu ne mai oprim de a ne obișnui aici și până în veșnicie cu Rugăciunea Inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe toți fiii și casnicii Tăi risipiți prin lume, singuri și fără de adăpost. Iisuse, nu ne lăsa!

Calinic Argeșeanul