Când eram mai mic şi mă ducea mama pe la schituri şi monastiri auzeam des pomenindu-se cuvântul smerenie. Vai, maica Agnia este smerită! Părintele Iosif este tare smerit! Uite la sora Ecaterina, ce smerit păşeşte! Şi tot aşa. Tot auzind mi-a cam venit acru de atâta smerenie vorbită.
Mărindu-mă puţin, am înţeles în Teologie că: „Hristos Iisus: S-a smerit pe Sine făcându-se ascultător până la moarte – şi încă moarte pe cruce!”.
Şi atunci mi-am zis: gata! Am înţeles sensul smereniei şi cine-I smeritul. El, Iisus, doar El a fost smerit pentru totdeauna.
Noi s-o lăsăm mai uşor cu smerenia croită de noi, pentru talia noastră, ca să ne admire lumea.
Noi suntem, sau putem fi, spre exemplu: respectuoşi, plini de bunăcuviinţă, cucernici, evlavioşi şi pioşi.
Acestea-s hainele care ni se potrivesc.
† Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului
