Skip to main content

Să mai scriem câte ceva despre depresie, bat-o vina, cum s-ar mai zice, ca să n-o ocărăști mai mult decât s-ar cuveni. Să vedem ce spune Organizația Mondială a Sănătății (OMS) despre depresie și mai ales cum o definește.

Mai întâi este o epidemie care a cuprins întreaga omenire de la începuturi și credem că nu există nicio ființă omenească fericită, care ar fi scăpat de această povară. Dacă ne gândim bine, am putea admite că și regnul animal, pe lângă cel uman, este cuprins de un fel de depresie. Cum am putea considera câinele Colț Alb, care a murit de jale pe mormântul stăpânului său? Dar leul care a slujit pe Sfântul Gherasim de la Iordan?

Datele statistice ne arată că depresia a ajuns pe primul loc în lume, bieții oameni pierzându-și capacitatea de muncă și de a avea un optimism salvator. Ce înseamnă, oare, după evidențele din 1997, spre surprinderea analiștilor, că 147 milioane de oameni au suferit din cauza depresiei, pierderea capacității de muncă? Când se va face o statistică pentru a se vedea pe cine lovește mai mult această stare, care se ține de om ca scaiul de oaie? La ce concluzie s-a ajuns, fără să se supere cineva? Este grăitor să știi procentele, care se arată cam 26% la femei și 12% la bărbați, adică, să luăm aminte, procentaj dublu la femei, săracele de ele!

Alte date statistice arată că între 50%-60% din toate sinuciderile de pe Pământ sunt din aria depresivilor,  din cauza depresiei netratată,  secolul nostru situându-se în acest pericol, din cauza depresiei, „ucigașul” numărul unu.

Așadar, să fim grijulii să nu ducem pe nimeni în starea de stres și depresie. Respectul și prețuirea trebuie arătate, începând din vatra familială și până în inima tuturor oamenilor, zidiți de Domnul Dumnezeu!

Bucuria și veselia, respectul și iubirea, se arată a fi salvatoare din gheara stresului și a depresiei!

Calinic Argeșeanul