Învierea este nu doar ceva care depășește capacitatea de înțelegere a minții omenești, ci ceva cu mult mai mult: ne arată pătrunderea în lumea creată a unei puteri necreate și veșnice, singura în stare să schimbe ordinea specifică a acestei lumi. Într-un cuvânt, în această întâlnire negrăită cu acea realitate mai presus de ființă, pe care o numim Dumnezeire, constă dificultatea acceptării învierii ca fapt rațional, ca fapt firesc.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat o activitate catehetică în biserica parohiei Rucărul de Mijloc, protoieria Câmpulung Muscel. Părintele slujitor Avram Iulian a vorbit copiilor de la grădinița din localitate despre faptul că, pentru noi, creștinii, Învierea este cea mai importantă sărbătoare. Această „sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor” reprezintă evenimentul cel mai de seamă în viața liturgică a Bisericii. Sfintele Paşti constituie timpul luminos în care mărturisim că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Care S-a întrupat, S-a născut din Fecioară, S-a răstignit, iar a treia zi a înviat pentru a mântui neamul omenesc.













