Societatea în care ne este dat să conviețuim, capătă noi înfățișări, între noi crescând în mod constant neînțelegerea între oamenii cei mai apropiați, începând chiar din sânul familiei. Câteodată este așa de grav, încât unii își îngăduie vorbele, de parcă oamenii au „scăpat din lanț”, se grăbesc să construiască din orgoliu sau din invidie; se tem să rămână singuri și se zdrobesc să-și aranjeze viitorul, cum s-ar mai spune. Obrazul societății s-a zbârcit prin avorturi, viață plină de dezordine morală, concubinajele sunt un flagel, deși omul în sinea sa dezaprobă asemenea comportamente care se revarsă în nevroză și care provoacă, din nefericire, depresia de care ne plângem, deseori.
Când ne gândim la femeie, ea, sărăcuța, îndură mai greu singurătatea, neîmplinirea în dragoste, lipsa de atenție și cotropirea întunecatelor griji ce gâtuie pacea bietei femei create de Domnul Dumnezeu ca să fie de ajutor pentru viața de pe acest Pământ și chiar purtătoare de viață! Și dacă vedem statisticile, vom constata că depresia este de două ori mai mare la femei decât la bărbați, care solicită rar intervenția medicului, înnecând simptomele depresiei în alcool, în consumarea medicamentelor – leacurilor băbești sau refugiul în muncă și mai ales fuga de acasă, dacă femeia lui l-a prins cu mâța în sac!
Dacă punem la o calculare de vârstă, se constată că femeile devin vulnerabile între 30 și 40 de ani, adică, am putea aminti de criza relațiilor conjugale. Din nefericire, starea sufletească a omului modern poate fi asemuită cu un ulcior făcut țăndări, iar cioburile le purtăm în noi, rănindu-ne fiecare, dar mai mult, rănindu-i și pe cei din jurul nostru, ca viața să devină un iad. Viața devine ca o „alergătură”, un fel de concurs, iar organismul nu mai suportă atâta amar de solicitare, puhoi de informații, stresuri, spaime, invidii și alte nenorociri.
Cea mai grea stare este lipsa de pace sufletească! Această ipostază se pierde ușor, mai ales atunci când începi să te compari cu alții, care se laudă că sunt rânduiți pe bune, că nu le mai pasă decât atunci când gelozesc și au o nenorocită stare, aceea de invidie, care, fără să simți, roade la rădăcina păcii sufletești ca și cariul în grindă. Când se pierde sensul vieții și noi rămânem pustii în sufletul nostru, unii strigăm: „Mă distruge invidia! Când văd că altul prosperă, nu mai am stare, parcă ard pe dinlăuntru”.
Invidia este un păcat de moarte! Atacă în inimă dragostea și bunătatea pe care trebuie să le avem pentru oameni. A invidia pe cineva nu-i facem rău invidiatului, cât ne facem rău, mai ales, nouă înșine. Am văzut oameni care se învinețeau la față din cauza invidiei și unii au chipul lui Lucifer!
Doamne, izbăvește-ne!
Calinic Argeșeanul
