Sfântul Vasile cel Mare numea inima „cea dintâi născută dintre mădularele trupului nostru” și „rădăcina vieții”. Într-adevăr, chiar din punct de vedere biologic, inima este printre primele organe care se formează și funcționează în embrion (bate încă din a patra săptămână de sarcină, înainte de dezvoltarea completă a creierului). În tradiția răsăriteană creștină, însă, inima este privită ca mai mult decât un organ anatomic – este văzută ca centrul ființei, locul unirii dintre gânduri, voință și simțiri în întâlnirea cu Dumnezeu. Inima este sediul tainic al sufletului și altarul pe care se aduce rugăciunea. Ni se cere „să avem inimă bună” și „inimă curată” (cf. Fericirilor și rugăciunilor), semn al importanței ei spirituale.
Știința modernă confirmă într-un mod uimitor această viziune holistică despre inimă. În ultimele decenii a apărut o nouă disciplină numită neurocardiologie, care a descoperit că inima are propriul ei sistem nervos intrinsec. S-a constatat existența unei rețele complexe de zeci de mii de neuroni în inimă, un adevărat „minicreier cardiac” – care poate acționa independent de creierul din craniu. Comunicarea dintre inimă și creier este bidirecțională și foarte sofisticată: de fapt, inima trimite mai multe informații către creier decât primește de la acesta. Fibrele nervoase aferente (ascendente) din nervul vag sunt majoritare și transmit permanent creierului date despre starea inimii și a sistemului circulator, influențând centrii din trunchiul cerebral, sistemul limbic și cortex. Cu alte cuvinte, creierul „ascultă” inima într-o măsură mai mare decât am bănuit în trecut. Inima poate chiar să „învățe” și „țină minte” anumite modele, adaptându-se reflex (de exemplu, sportivii antrenați au o frecvență cardiacă de repaus micșorată datorită memoriei autonome a cordului).
Mai mult, inima este și un organ endocrin: ea sintetizează și secretă hormoni care circulă în sânge și afectează întregul corp. Un exemplu celebru este factorul natriuretic atrial (ANF), produs de atrii, care reglează tensiunea arterială și balanța hidrosalină – supranumit „hormonul echilibrului”. Dar și mai surprinzător este că cercetări recente au descoperit că inima produce oxitocină, așa-numitul „hormon al iubirii și al atașamentului”, în concentrații similare cu cele generate de creier. O parte din oxitocină – cunoscută pentru rolul în inducerea stării de bine, încredere și legătură emoțională – provine așadar chiar din inimă. Acest lucru sugerează un substrat biologic pentru expresii ca „a simți cu inima” sau „a iubi din toată inima”. Inima influențează emoțiile și starea psihică nu doar metaforic, ci și biochimic prin hormonii și neurotransmițătorii săi.
Legătura minte-inimă devine astfel tot mai evidentă. Studiile de variabilitate a ritmului cardiac au arătat că emoțiile pozitive (precum bucuria, aprecierea, iubirea, compasiunea) generează un tipar coerent și armonios al ritmului cardiac, pe când emoțiile negative (mânia, invidia, anxietatea) produc un ritm haotic și incoerent. Când trăim în liniște sufletească, recunoștință și echilibru, ritmul inimii devine regulat și variabilitatea sa este sănătoasă, permițând o bună adaptare a organismului.
În schimb, stările de agitație interioară și sentimentele negative „tulbură” ritmul inimii – graficul bătăilor devine neregulat, ceea ce pe termen lung se asociază cu risc cardiovascular crescut. Practic, inima „ascultă” starea noastră lăuntrică: un suflet împovărat de ură, stres sau tristețe își pune amprenta pe pulsul inimii. De aceea, este important să ne îngrijim și de igiena emoțională și spirituală, nu doar de cea trupească. Un proverb din înțelepciunea biblică spune: „Cine umblă cu înțelepții se face înțelept, iar prietenul nebunilor va fi pus la rău” (Pilde 13, 20). Cu alte cuvinte, compania oamenilor buni și înțelepți ne influențează pozitiv inima – atât metaforic (prin liniștea și bucuria pe care ne-o aduc), cât și poate fizic, prin efectul de rezonanță emoțională. Știința a arătat că ritmurile cardiace ale oamenilor pot intra în sincronizare/coerență atunci când aceștia interacționează empatic, generând un fel de „contagiune” a stării de bine. Să ne înconjurăm, deci, de persoane care ne inspiră pace, credință și optimism, este ca o dietă spirituală pentru inimă.
Îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul:
„Chemarea Domnului nostru Iisus Hristos către fiecare dintre noi este aceea de a ne pregăti inima și sufletul pentru o credință adevărată și puternică. El ne spune: «Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu și credeți și în Mine!» (Ioan 14, 1). Să rostim cât mai mult rugăciunea inimii și a minții, cu mâna pe inimă, în semn de adâncă încredințare și de comuniune cu Domnul Dumnezeu, pentru ca pacea Lui să se sălășluiască înlăuntrul nostru.”
Material realizat de Pr. Psih. Asist. Medic. Rafael Vintilă, profesor de psihologie medicală și psihopatologie, Centrul Universitar Pitești.
Sectorul Cultural și Comunicații Media
