Skip to main content


În această perioadă de îngrijorare și suferințe în lume, urmând sfatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din ziua de 24 Făurar 2022, adresăm și Noi, un îndemn la rugăciune clerului și credincioșilor argeșeni și musceleni, pentru unitatea, pacea și liniștirea factorilor implicați în conflictele militare actuale.

 

Cunoscute fiind Poporului Român, ororile războiului, evenimentele din Ucraina, unde există o comunitate istorică de români numeroasă, seamănă în sufletul nostru îngrijorare, deoarece puterea armelor poate provoca foarte mult rău, risipind liniștea și normalitatea.

În acest context, se cuvine să luăm aminte la cuvântul Domnului Dumnezeu, Care zice prin gura Psalmistului: Ferește-te de rău și fă binele, caută pacea și o urmează pe ea (Psalmul 33, 13).

Știută fiind puterea rugăciunii, adresăm îndemnul fratern și părintesc, către clerul bisericesc de mir, cinul monahal și dreptmăritorii creștini ortodocși din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, de a înmulți: rugăciunea, postul și fapta bună pentru menținerea păcii și unității în Europa și în întreaga lume.

Astfel, în cadrul sfintelor slujbe, în bisericile de parohii, schituri și mănăstiri, slujitorii Sfintelor Altare, pot adăuga conform rânduielilor tipiconale, cereri și ectenii din Liturghier, capitolul: Adunare de cereri, pentru izbavirea de nevoie, primejdie și vrăjmași.

De asemenea, creștinii sunt îndemnați ca în cadrul momentelor de rugăciune particulare, să rostească rugăciuni pentru pace și unitate.

Să nu uităm să sprijinim după posibilități, persoanele refugiate care au nevoie de mila și ajutorul nostru.

Suntem datori, dacă dorim să fim recunoscuți ca fii ai lui Dumnezeu, să ne prețuim și să ne rugăm unii pentru alții, ca într-un gând să mărturisim (Liturghier, EIBMO, 2012).

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu noi cu toți (II Corinteni 13, 13).

Al vostru rugător,

Calinic Argeșeanul