Skip to main content


Tot mai citind, pe ici-colea, am dat peste o Maximă de Drept roman, care ne îndeamnă: „Salvarea Republicii să fie legea supremă!” Acest gând ar aduce un pic de fericire și siguranță, pentru că: „…într-o Țară, fericirea generală se compune din cea particulară”, scria Grigore Alexandrescu în „O profesiune de credință”.

 

Cum vom măsura actualitatea celor scrise de Dimitrie Bolintineanu, în Poporul suveran, nr. 2 din 25 iunie – 7 iulie 1848, deci, acum 195 de ani: „Să se împărtășească dar publicului toate stavilele ce Guvernul întâmpină întru aducerea la îndeplinire a lucrărilor întemeiate pe dreptate și poporul va ști să-l sprijine și va fi gata, totdeauna a vărsa sângele său pentru fericirea Patriei!”

La știrile de la Radio România Actualități, aud de fiecare dată zbuciumul prin care trece Guvernul României! Volumul uriaș de Ordonanțe, în fiecare săptămână! Investiții, salarii, pensii, asistența socială, apărarea sănătății și a Patriei, și câte altele, trebuie să te ții bine să nu amețești. Dacă stai bine să te gândești, este o agonie administrativă, economică și socială.

Dacă citim mai în adâncime, aflăm că: „Cea mai bună organizare socială este aceea care face starea oamenilor, care compun societatea majoritară, societatea cea mai fericită posibilă, procurându-le cele mai multe mijloace și înlesniri pentru a satisface nevoile lor elementare. Omul fericit, cel mai fericit este acela care muncește. Familia cea mai fericită este aceea ai cărei membri își întrebuințează timpul în mod folositor. Națiunea cea mai fericită este aceea în care sunt cât mai puțin cei care nu muncesc. Omenirea s-ar bucura de toată fericirea la care poate pretinde, dacă nu ar exista trândavi!” (apud. Saint Simon).

La noi, în România, după plecarea a milioane de brațe tinere și vârtoase de muncă, s-a sărăcit România de forța proprie, lucrătoare și scade mereu. O vedem în fiecare zi! Unii muncesc precum sclavii, de voie și de nevoie, iar o parte trândăvesc, se distrează, iar Țara se împrumută și se robește financiar!

Ș`apoi, omenirea este bolnavă! Și România trece prin toate neputințele trupești și sufletești. Văd lucrători slabi, sleiți de foame și de muncă.

Dacă se va face un sondaj asupra meniului românesc, vă veți speria de simplitatea traiului zilnic.

Știu ce înseamnă această stare!

Calinic Argeșeanul