Cred că Marx a fost un „calic”, adică un ins mâncat de sărăcie lucie. Cred că nu avea ce să mănânce și poate era supărat (asta sigur) de faptul că în familia lui din Germania, s-a produs o mare traumă sufletească, pentru că a fost silită să se convertească la Creștinismul, probabil protestant, ca să poată să se bucure de anumite drepturi (nu erau liberi să profeseze meseria îmbrățișată).
De aceea, a intrat în conflict și a scris: „Abolirea religiei ca fericire iluzorie a oamenilor este necesară pentru atingerea adevăratei fericiri!” Care o fi aceea? Că nici el n-a definit-o! A rămas la nivel și stare de teorie!
Apoi, a mai fost zguduit în sensibilitatea sa de păturile conducătoare, învechite, pentru că scria plin de năduf: „Ideile dominante ale fiecărei epoci au fost ideile clasei conducătoare respective!” Păi, cum se putea altfel? Ce să pui în loc? Schimbarea dialectică? Tot o teorie, cu care nu poți dejuna, prânzi și cina! Că tot Marx, în euforia schimbărilor, visa o egalitate socială, absolută, adică: „De la fiecare după posibilități, pentru fiecare după nevoi!” Asta, da, orânduire evanghelică! Dar de atunci și până azi, s-a ajuns în ipostaza asta fericită? Citeam pe undeva că pe fața pământului există o țară unde toți locuitorii primesc un consistent ajutor de la Statul respectiv, fără nicio obligație socială: pur și simplu, așa cum Dumnezeu ne dă de toate, fără să ne pună taxe, de niciun fel.
Și acum, singura soluție, conform lui Marx era ca toate instrumentele producției economice (cum ar fi pământul, materiile prime, uneltele și fabricile) să devină bunuri de drept comun, astfel încât fiecare membru al societății să poată munci potrivit capacității sale și să consume în funcție de nevoi. Acesta era singurul mod de a-i împiedica pe bogați să trăiască pe spinarea săracilor!
Deci, lucrători, după putere și mâncători, tot după putere (după nevoi).
Când am întrebat pe un lider mondial (comunist) ce înțelege prin aceasta, a spus, că nici el nu știe, că nu s-a ajuns la culmea comunismului!
Calinic Argeșeanul
