Tema violenței și a adicțiilor în rândul tinerei generații este un subiect de studiu de mare actualitate și urgență pentru tânăra generație, nu doar din România ci din întreaga lume.
Astfel, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 15-17 mai, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este gazda unui grup de profesori și studenți din cadrul Departamentului de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră al Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Iustinian Patriarhul”. Scopul principal al acestei vizite a fost legat de participarea la Simpozionul cu tema ,, Impactul violentei și al adicțiilor în cadrul tinerei generații și acțiunile de asistență socială”.
Evenimentul s-a desfășurat în Sala de festivități a Centrul Universitar Pitești al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Cu această ocazie, oaspeții au vizitat diferite centre sociale și muzee ale județului Argeș, precum și principalele obiective religioase ale Eparhiei.
Simpozionul s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a domnului lect. Univ. dr. Laurențiu Tănase, profesor și președintele Centrului de Studii și Documentare „Societate, Drept, Religie” în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Iustinian Patriarhul” – București, precum și a părintelui prof. dr. univ. Nicolae Brânzea, director al Departamentului de Teologie din cadrul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte a Centrului Universitar Pitești.
Evenimentul a fost organizat în baza parteneriatului încheiat între Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Universitatea București – Facultatea de Teologie Ortodoxa ”Patriarhul Justinian”, Centrul Universitar Pitești, Academia Romana – Institutul de Cercetare privind Calitatea Vieții (ICCV), Centrul de Studii,, Societate, Drept, Religie”, Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecția Copilului Argeș și Inspectoratului Județean de Poliție Argeș.
Lucrările simpozionului au fost deschise de Chiriarhul Eparhiei care a prezentat într-un scurt rezumat o radiografie morală a societății contemporane în care tinerii expuși la violență (în familie, în școală, în comunitate sau pe rețelele sociale) sunt receptivi să dezvolte dependențe pentru diferite substanțe (alcool, droguri, tutun etc.).
Noile forme de violență, cum ar fi bulling-ul și cyberbullying-ul, pot afecta profund sănătatea mintală a tinerilor și pot duce la izolare, depresie și chiar consum de substanțe. Totodată, dependența de tehnologie (telefon mobil), de internet și jocuri video este o formă de adicție comportamentală care devine tot mai des întâlnită. Factori de risc care favorizează aceste fenomene sunt: familiile disfuncționale, sărăcia, lipsa modelelor pozitive și accesul facil pentru procurarea de substanțe cu potențial adictiv numite substanțe psihoactive.
Toate aceste teme au fost abordate de cei care au fost invitați să vorbească, fiind identificate totodată și soluțiile pentru rezolvarea sau diminuarea acestor pericole ce conduc la degradarea morală și fizică a celor expuși.
În acest sens a fost evidențiat rolul și importanța acțiunilor de asistență socială prin consiliere individuală sau familială, programe de educație anti-violență și anti-adicții, mediere între tineri și autorități (școală, poliție, familie), ateliere de autocunoaștere și dezvoltare personală, sau amenajarea de centre de zi pentru tineri, în comunitățile vulnerabile. S-a constatat în unanimitate că înțelegerea și practicarea unei credințe religioase poate fi un factor de protecție de mare autoritate pentru tinerii aflați în situații de vulnerabilitate sau risc.
Grupul de profesori și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Iustinian Patriarhul” – București a vizitat ieri și Memorialul Închisoarea Pitești – un muzeu privat aflat în interiorul fostului penitenciar din Pitești, cunoscut pentru că a găzduit acțiunea violentă cunoscută drept Fenomenul sau Experimentul Pitești în timpul dictaturii comuniste.
În final oaspeții au ajuns la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, Palatul Arhiepiscopal, precum și la Noua Catedrală și Necropolă Regală a orașului.
În cursul zilei de astăzi au fost efectuate vizite la mănăstirile Corbeni și Piscul Negru pe Transfăgărășan, urmând ca mâine să fie văzute și alte obiective importante ale Eparhiei. În acest scurt pelerinaj, profesorii și studenții bucureșteni au fost însoțiți de părintele Andrei Diaconescu, responsabil de Sectorul social al Eparhiei, în calitate de delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Evenimentele desfășurate în aceste zile în cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului arată buna colaborare instituțională care există între Departamentul de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră al Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Iustinian Patriarhul” – București și Departamentul de Teologie din cadrul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte a Centrului Universitar Pitești.


























































