Să vedem acum, evlavioși cititori, ce ne-a lăsat scris filosoful de aur, Aurelius Augustinus, și ne-a luminat „Despre Binele Suprem”: „Vi se pare limpede că suntem compuși din suflet și corp?
În timp ce toți erau de acord, Navigius (fratele lui Augustin) răspunse că el nu știa. L-am întrebat apoi:
– Nu știi tu nimic, absolut nimic sau și acest lucru aparține lucrurilor pe care nu le știi? Eu nu cred că nu știi nimic.
– Poți tu să te numești ceva dintre acelea pe care le știi?
– Da!
– Dacă nu te ostenește, numește-ne ceva. Cum el se arăta nehotărât, l-am întrebat eu:
– Știi tu cel puțin că trăiești?
– Da, asta o știu.
– Tu știi, deci, că ai o viață, fiindcă nu se poate trăi decât prin viață.
– Și pe aceasta o știu.
– Știi tu că ai un corp? El o afirmă.
– Așadar, știi că ești compus din corp și viață?
– O știu acum, dar că acestea sunt singurele componente, despre aceasta nu am nicio siguranță.
– Așadar, nu te îndoiești că există aceste două lucruri: trupul și viața, de aceasta nu te îndoiești? Însă tu nu ai nicio siguranță dacă nu cumva mai există ceva care servește la împlinirea și perfecțiunea ființei umane.
– Desigur…
– Ce este aceasta, noi o vom examina, dacă nu este posibil cu altă ocazie. Acum când suntem cu toții de acord, că omul nu poate trăi nici fără corp, nici fără suflet, aș vrea să vă întreb pe toți pentru care dintre aceste două căutăm noi hrană?
– Pentru corp, răspunse Licențiu. Ceilalți șovăiau și discutau prin întrebări schimbătoare, cum poate hrana să pară necesară pentru corp, când ea este totuși dorită pentru viață, și când viața se raportă numai la suflet…Dar sufletul, întrebai eu? Nu are și el o hrană proprie, sau nu vi se pare că știința este hrana lui? Într-adevăr, spuse mama mea (Monica), eu cred că sufletul nu este hrănit prin nimic decât prin cunoașterea lucrurilor și prin știință. Cum Trigesius se arăta sceptic față de această afirmare, aceasta îi spuse: Nu ne-ai dovedit tu singur azi de unde își ia sufletul hrană? Nu ai spus tu că în timpul prânzului, nu ai observat din ce farfurii ai mâncat, fiiindcă te gândeai la alte lucruri? Cu toate acestea te-ai servit de ele și ai mâncat din ele. Unde era sufletul tău în timp ce mâncai, fără să observi? Dincolo, cred eu, și prin asemenea prânzuri, este hrănit sufletul, adică prin ideile și gândurile lui când el poate să perceapă ceva prin ele!”
S-a înțeles, prin ce se hrănește sufletul? Să gândim frumos!
Calinic Argeșeanul
