Când suntem în criză de Credință în Domnul Dumnezeu, pentru a ne reveni, ne uităm, urgent, în oglindă! Și ce faci după aceea? Îți așezi zulufii rebeli, bătuți de vântul necredinței! Glumesc pe jumătate cu așezarea frizurii!
Dar ce gândesc? Iată răspunsul: Noi, suntem o zidire unică și specială, adică „croită” după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Facere 1, 26). Uitându-te în oglindă dacă ești înțelept și ai mai citit câte ceva, deci „holbându-te” în oglindă, dai față în față cu Însuși Domnul Dumnezeu! Deci o iei de la începuturi! Și atunci faci o cruce mare și mulțumești din inimă că, în sfârșit, ai dat de Dumnezeu și ai dat și de tine însuți!
Așa stând lucrurile, Domnul Dumnezeu ne avertizează că „a vrut ca rasa umană să exceleze peste toate creaturile Pământului (Facere 1, 26) dar voi coborâți demnitatea sub cele mai josnice lucruri” (pag. 96).
Dacă noi ne coborâm demnitatea de creatură a lui Dumnezeu, trezindu-ne la realitate vom înțelege și jeluirea filosofului Boethius, în opera sa: Consolatio, unde se face o meditație morală și metafizică, asupra procesului de convertire, de aducere aminte și apoi de binecuvântată întoarcere la Domnul Dumnezeu.
Când cineva se plângea duhovnicului său că nu prea crede în Dumnezeu, duhovnicul a tăiat „pohta necredinței” spunându-i: „Nu-i nicio problemă. Se mai întâmplă și astfel de scăderi, pe lumea asta. Important este, mai ales faptul, că Însuși Domnul Dumnezeu crede în tine, că El te-a zidit și te-a adus pe lumea aceasta. De aceea, e bine când mintea o ia pe miriște, să ne aducem aminte că e potrivit să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne venim în fire”.
Necredința este un rău major! Dacă nu ai credință în Domnul Dumnezeu, mereu vom fi ispitiți să facem multe rele, care nu pot fi eliminate în întregime din lume și din istoria popoarelor și nici nu este posibil, în dimensiunea temporală a istoriei pământești, să se restabilească echilibrul în planul dreptății, între bine și rău, cum noi, din nefericire, pendulăm mereu!
Acest echilibru va fi pe deplin restabilit în viața viitoare, unde cei virtuoși vor avea parte de bucuria divină, iar cei răi vor fi condamnați la mari chinuri, ceea ce nu se dorește nimănui, dacă se cere iertare și pocăință universală!
Trebuie, prin pocăință și iertare, să strămutăm hotărârea Domnului Dumnezeu de a ne pedepsi și să primim iertarea ca și păcătoșii din Ninive: „Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăință, că s-au întors din căile lor cele rele și i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care le făcuse și nu le-a împlinit” (Iona 3, 90).
Dacă Domnului Dumnezeu „i-a părut rău”, nouă de ce să nu ne pară rău? Nouă, pământenilor, Domnul Dumnezeu ne-a dat puterea prin pocăință, ca să desființăm Tribunalul divin!
Calinic Argeșeanul
