Un capitol (VIII) din cartea chirurgului savant Alexandru Ciurea, se intitulează: „Comunicarea cu pacientul”, comunicare esențială, ca drum spre însănătoșirea creierului uman!
Iată cum își începe relatarea: „Un rol important în activitatea medicală de orice fel îl reprezintă comunicarea cu „Măria Sa”, Pacientul!
În cazul unui neurochirurg sunt trei elemente importante de care trebuie să țină seama:
Unul, este pregătirea directă neurochirurgicală, ceea ce înseamnă întreaga strategie operatorie, de la primul pas și până la recuperarea pacientului.
Al doilea, este cunoașterea în totalitate a patologiei pacientului, întrucât acesta nu are numai o afecțiune neurochirurgicală, ci este și trebuie privit ca un ansamblu, în totalitate. De multe ori, diferite afecțiuni – hipertensiune arterială, diabet, o eventuală tulburare de ritm cardiac sau tulburări de tranzit intestinal – influențează partea cerebrală, cât și afecțiunea cerebrală pe care o are pacientul, deci actual chirurgical operator.
Al treilea element important este că, în calitate de doctor, mai ales cel care lucrează pe structurile cerebrale trebuie să aibă un continuu dialog cu pacientul. Una este să ai un pacient la nivelul chirurgiei stomacului, unde pacientul este conștient, perfect lucid, citește, vorbește, se informează, și altul e să ai un pacient la care, operând pe creierul său, există riscul ca el să rețină mai greu, să recepționeze mai greu, să comunice mai greu, uneori chiar deloc. Ca să nu mai vorbim că urmează cu mult mai multă greutate sfaturile. De aceea trebuie ca această comunicare cu pacientul să fie continuă. Atât cu pacientul, cât și cu familia.”
Cât am fost internat în vederea operației la inimă (2016), la Spitalul Polisano-Sibiu, chirurgul minunat dr. Costache Victor, după o zi de osteneală chirurgicală, trecea prin salonul unde era internat pacientul Calinic Argeanul. Cu răbdare asculta temerile în privința operației și cu înțelepciune, încuraja pentru operația ce va urma. A fost o mare salvare.
După șapte ani de atunci, vrednicul chirurg, mereu se preocupă de sănătatea celui operat.
Să dea Domnul Dumnezeu, ca România să aibă mereu astfel de celebrități!
Calinic Argeșeanul