Credeam, mai pe vremuri, că a spune o glumă, este un mare risc! Nu știi cum iese! Poți auzi: unde dă și unde crapă, proverbul românesc, îndestulător de înțelept!
Cu râsurile, unii de alții, este o poveste și mai anapodă. Dacă tot hăhăiești ca….în târg, ajungi să te scârbești de tine însuți. A râde este o bucurie! Dar a râde de tine însuți este o „virtute”! A te rânji, grimasă, chemându-se în franceză, este o stare de care să ne ferim, că este dizgrațios, ca atunci când te scobești în nas și începi să-ți molfăi mucii…Stearpă stare și dizgrațioasă. Iertați! Scăpare de condei. Era pe la ora 3 noaptea!
A o da pe veselie, este o treabă bună, numai că, de dai peste nătărău, te-ai ars! Oricum o dai, de „bai” dai, vorba ardeleanului, amaru-i ei de treabă! Dar să începem cu veselia: „Eforturile oamenilor ca să-și facă rost de veselie, sunt uneori demne de atenția filosofului” Adică, veselia poate fi o stare filosofică? Mare lucru!
Cât de mare și folositoare-i veselia? Ce spune scriitorul Victor Hugo: „Veselia îmblânzește totul în imensa natură. Chiar și o ruină are nevoie să aibă în jurul tristeții sale tinerețe și veselie”! Cred că acest franțuz mucalit a râs tot timpul vieții sale. Iată mângâierile sale: „Hohotul de râs pornește din duioșie și că, râsul e ca soarele, alungă iarna de pe chipul oamenilor!” Râs-nerâs, se zice că e o putere, că de la râs se dă în albia surâsului. Dar zâmbetul?
Apoi, să ne întrebăm: Dar râsul înseamnă, oare, totdeauna veselie? Râsul se naște din neașteptat și ascunde, deseori, stări de mare tristețe, iar când râzi mereu și zgomotos, ești ca o ființă fără cap.
Să încheiem economic: Guvernul să dea o ordonanță de urgență ca să se pună taxă pe analfabetismul din România.
Poate că așa se salvează bugetul și devenim educați! Haideți să ne veselim!
Calinic Argeșeanul