Când îmi fluturau prin cap gânduri de plecare la un schit oarecare, într-o zi cu soare blând de toamnă, era prin septembrie 1985, primesc un telefon scurt de la Patriarhul Iustin, ca să mă prezint urgent la Cabinetul său.
M-am grăbit să ajung cât mai repede. Mă întâmpină Ioan Bănăţeanu, muscelean de treabă şi mă însoţeşte în Cabinet.
La o masă cu cristal preţios stăteau – aşezaţi în jilţuri împărăteşti – Patriarhul Iustin şi Ion Roşianu, Preşedintele Departamentului Cultelor. Fără să mă poftească a sta pe vreun scaun, aud vocea Patriarhului:
– Mda! M-am gândit să te trimit arhiereu-vicar în Episcopia Râmnicului şi Argeşului. Ei, ce zici?
Situaţia era deja specială. Nu mă aşteptam la una ca asta. Doream să fug în munţi, la schituri. Nici prin cap nu mi-a trecut aşa poveste. Nu ştiam ce să spun. Mi-am făcut un calcul automat: dacă spun că merg, vai! vă mulţumesc, Vă sărut mâna, am să fiu ascultător, ar fi tras concluzia că doream arhieria cu mare ardoare. Ceea ce nu dădea deloc bine. Dacă spuneam: vai, mă iertaţi, nu merit aşa cinste. Nu sunt vrednic în veci de aşa povară arhierească, şi alte cuvinte de neostoită umilinţă, ar fi spus că sunt un mare perfid, care mă ascund după deget, dorinţa mea fiind contrară.
Nu era de glumit cu Iustin! Oricum ai fi dat-o, tot te suspecta de grabă şi lichelism. Iar ca să nu se mai stea în aşteptare, am găsit soluţia optimă, ca să împac toate părţile.
– N-am nimic împotriva gândirii Preafericirii Voastre.
– Mda! Auzi vorbă, Domnule Preşedinte Roşianu, el n-are nimic împotriva gândirii mele. Bine! mergi la Cernica şi vom mai vedea.
Am ieşit val-vârtej din lungul şi latul Cabinet şi am pornit rapid spre Cernica. Eram fericit că am scăpat doar cu atât.
Când am ajuns la Cernica, m-am dus direct la Părintele Benedict Ghiuş şi i-am spus povestea cu „gândirea” Patriarhului Iustin, cerându-i sfatul, pentru a nu greşi cumva.
– Dragă! Dacă nu doreşti arhierie şi nici n-ai pus pe cineva să umble pentru aceasta şi eşti chemat de Patriarhul Iustin, eu te sfătuiesc să răspunzi chemării. De trei ori am fost chemat şi de trei ori n-am ajuns. În inima mea nu eram de acord cu promovarea în ascultarea arhierească. Acum îmi pare rău. Fă ascultare. Lasă-te în voia lui Dumnezeu.
Mă uitam atent la marele călugăr Benedict. Mă aşteptam să fie împotrivă, aşa cum a fost mereu, de la tinereţe la bătrâneţe. Cerneam bine cuvintele superbului om de cultură şi duhovnicie neprefăcută.
Eram liniştit!
Primisem binecuvântarea duhovnicului cernican, atât de încercat în timpul vieţii. Poate că ştia el ceea ce trebuie. N-am intrat în detalii. Eu doream să fug la unul dintre schituri, iar Patriarhul Iustin mă chema la o altă ascultare.
Luni dimineaţa, din nou primesc telefon să mă prezint în audienţă la Patriarhul cel statornic în idei.
– Mda! Cum ai gândit? Mergi sau nu, la Râmnic şi Argeş?
– Ca şi vineri, spun şi acum: n-am nimic împotriva gândirii Preafericirii Voastre.
– Mda! Să încetezi cu vorbele astea. Doar nu eşti papagal. Să-mi spui clar: da sau nu, zice Patriarhul roşindu-se la faţă ca un mac înflorit de mai.
– Dacă este de ascultare, fac ascultarea. Dar n-aş vrea să merg nicăieri de la Cernica. De nouă ani m-aţi învăţat liber şi să-mi crească aripi lungi şi late. Iar acum trebuie să mi le tund. Să o iau de la capăt.
– Mda! Tu îl cunoşti pe Gherasim de la Vâlcea?
– Îl cunosc. A venit la Cernica prin 1983 şi mi-a spus să nu cumva să accept să merg arhiereu-vicar la Vâlcea. Că el va merge episcop titular la Argeş.
– Mda! Dar tu, ai să te împaci cu el?
– Suntem doi călugări telegari. N-o să ne sfădim. Dacă nu se poate merge înainte, eu voi pleca acasă. Nu vreau scandal în niciun fel. M-am săturat de gâlceavă, îi spun Patriarhului, care încerca să mă înlăture din Arhiepiscopia Bucureştilor. Aşa gândeam atunci. I-am mai spus că-mi vine să plâng şi să cânt: De ce m-aţi dat de lângă voi? De ce m-aţi dat de acasă?
– Mda! Lasă poveştile astea. Cum crezi că vei lucra cu Gherasim? Ai să-l asculţi? Aveţi mult de lucru la Râmnic, Argeş şi Olt. Este un patrimoniu religios-cultural imens. Trebuie restaurat. Aveţi acolo mult de lucru.
– Tocmai! N-avem timp de gâlceavă. Vom lucra. Cu Gherasim este dificil. Este călugăr de soi. Trebuie s-o iau de la zero. Cere ascultare ca la mănăstire. Adio libertate de la Cernica!
– Mda! Vei merge la Râmnicu Vâlcea. Vei avea reşedinţă şi acolo. Am vorbit cu Ceauşescu pentru reşedinţă la Curtea de Argeş. Deocamdată, n-am niciun răspuns. Vom vedea.
Deja mi se făcuse planul de lucru!
În ascunzişul sufletului meu eram bucuros. Mergeam în cel mai frumos loc din lume. La începuturile noastre duhovniceşti şi istorice.
La „România de la Argeş”, cum scria N. Iorga, în cartea sa Locul Românilor în Istoria Universală.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
