Pentru Mihai Eminescu, înființarea Mitropoliei Romano-Catolice în București era o problemă ce-l preocupa cu toată vehemența. După o trecere în revistă a unor crâmpeie din domeniul Istoriei românilor, continuă cu reflecțiile sale: „Înființându-se metropolia catolică din București, spiritul public al Poporului Român a trebuit să se schimbe și astăzi e cu putință ca să se atace tronul din punct de vedere confesional. În toate timpurile, Scaunul papal i-a socotit pe principii catolici drept agenți ai propagandei catolice.
Străbunii noștri au fost persecutați de către regii catolici ai Ungariei, nu pentru că erau români, ci pentru că papa îi amenința pe regi cu excomunicarea dacă vor fi îngăduitori cu schismaticii. O mare parte din românii din munții despre nord au părăsit, sub Bogdan Vodă Dragoș, patria lor, a Maramureșului, pentru că un rege catolic voia să le împuie confesiunea catolică. Frații noștri rămași în Ardeal au suferit veacuri întregi cele mai mari asupriri, anume pentru că nu erau catolici. Habsburgii, luând stăpânirea asupra Ardealului, izbutesc în scurt timp a desființa Metropolia Ortodoxă de la Alba Iulia, pe al cărei titular îl sfințea de drept mitropolitul din București. Prin asta produc între români dezbinarea confesională care i-a slăbit atât de mult. Tot acei Habsburgi, luând stăpânirea Olteniei, încep să organizeze propaganda catolică și desigur ei ar fi izbutit să provoace dezbinare confesională în Oltenia dacă Tratatul de la Belgrad nu-i silea să se retragă. Astăzi însă, după o sută și cincizeci de ani, Scaunul papal urmează mai departe cu lucrarea începută atunci. Și care este momentul ales pentru aceasta?”
Această frescă de prețioasă arătare a adevărurilor de atunci, a atras asupra lui Mihai Eminescu, nori amenințători care îi vor aduce chiar în anul 1883 „asasinarea morală”, despre care se știe, cu prisosință!
Calinic Argeșeanul
