Skip to main content


Filosoful Epicur (404-323 î. Hr.) s-a născut în Insula Samos, dintr-o familie ateniană. El a învățat filosofia de la un discipol de al lui Platon. În anul 323 î. Hr., Alexandru cel Mare moare și se ivesc conflicte, iar Epicur dimpreună cu familia se refugiază în localitatea Colofon (în Turcia de azi).

 

Își cotinuă studiile la un discipol al lui Democrit. În anul 306 î. Hr. se mută în Atena unde întemeiază o școală cunoscută sub numirea de „Grădina”, comunitatea de prieteni și adepți, dezvoltând în detaliu filosofia care, după cum se știe, a fost cunoscută drept epicureism. Epicur era adesea bolnav și suferind, a trăit 72 de ani, iar ultima zi din viața sa a descris-o ca fiind o zi cu adevărat fericită. Dintre lucrările sale amintim: Despre natură și Maxime capitale.

În centrul filosofiei lui Epicur se află viziunea unei păci trainice sufletești sau liniștea duhovnicească, reprezentând scopul vieții.

Epicur afirmă că plăcerea și durerea, reprezintă rădăcinile  binelui și răului, și că este imposibil să trăiești o viață onorabilă, dacă nu trăiești înțelept și just, iar bucuria cea mai mare poate fi atinsă numai prin cunoaștere și prietenie, printr-o viață cumpătată, eliberată de teamă și suferință, deși aceste stări sunt legate de om.

Ce spune filosoful Epicur despre teama de moarte? Nu avem pace interioară, pentru că ne temem de moarte și pedeapsă în viața de apoi. Când vorbește de natura morții afirmă că atunci când murim nu suntem conștienți de moartea noastră, deoarece conștiința (sufletul) încetează să existe în momentul morții. Pentru a putea dovedi această afirmație, Epicur spune că întregul Univers este constituit din atomi sau spațiu gol, după afirmă filosofii atomiști Democrit și Leucip, care susțin că sufletul nu poate fi spațiul gol, pentru că atomii sunt distribuiți în jurul trupului, care se dizolvă atunci când murim, nemaifiind capabili să simțim nimic, nici mental și nici fizic atunci când mori și că este o prostie să te temi de moarte și să suferi, atâta timp cât ești încă în această viață pământească.

Schema filosofului: Scopul vieții este fericirea noastră, iar nefericirea este cauzată de teamă, iar frica noastră principală este frica de moarte! Moartea este sfârșitul  senzațiilor, prin urmare, nu poate fi dureroasă fizic, pentru că este sfârșitul conștiinței, deci nu poate fi dureroasă emoțional.

Așadar, nu avem de ce să ne temem de moarte, că a fost învinsă de Iisus Hristos, învățându-ne și pe noi trecerea cea din urmă în frumusețea lumii nevăzute!

Să ne ajute Domnul Dumnezeu să ne mântuim toți!

Calinic Argeșeanul