Skip to main content


„Fixează-ți în minte chiar de acum o regulă și un ideal de purtare, cărora să te conformezi riguros atât în singurătate, cât și între oameni. Taci cât mai mult; vorbește numai când trebuie și scurt. Dacă împrejurările te duc să vorbești mai mult ceva, nu te ocupa nici de evenimentele externe, nici de gladiatori, nici reprezentații de circ, nici de atleți, nici de mâncare și băutură; căci despre acestea are cine vorbi.

 

De oameni, iar nu grăi, nici cu mustrare, nici cu laudă, nici cu comparații între unul și altul. Pe cât poți îndrepta cu cuvântul tău, mereu vorba spre chestiuni alese; iar între persoane necunoscute să taci. Nu râde mult și nici de multe, nici fără seamă. Nu jura niciodată dacă poți; dacă nu, cât mai puțin. La petrecere cu oamenii străini și neciopliți nu te pune; iar dacă cumva vine vremea și așa, ia seamă, să nu te porți ca și dânșii. Căci, oricât de curat ai fi din fire, dacă ai a face cu oamenii necurați, te pătezi și tu, fără voia ta.

În mâncare, băutură, îmbrăcăminte, locuință, gospodărie, ține-te de strictul necesar! La lux și la plăcerile simțurilor renunță cu totul. De plăcerile sexuale rămâi pe cât poți străin până la căsătorie, pentru a te bucura de ele după lege. Dar nici nu ataca mereu pe cei care fac altmintrelea, nici nu te lăuda mereu cu castitatea ta.

De ți se suflă în ureche, că cutare te-a vorbit de rău, nu te apăra de vorbele auzite, ci răspunde așa: Ehei, de știa el săracul și alte păcate ale mele, nu spunea numai atâta! Nu te prea ține de teatru. Iar când se întâmplă să mergi acolo, nu te pasiona pentru nicio partidă, ci ai grijă de tine, adică fii mereu mulțumit cu cele ce vezi și ia-le așa cum se prezintă; ca să nu fii contrariat. Nu aplauda pe nimeni, nu râde de nimeni și nu ia parte la manifestațiunile mulțimii. Când ai ajuns acasă, nu tot vorbi mereu de cele văzute, fiindcă ele nu ajută cu nimic la îndreptarea ta; ba chiar s-ar putea…La ședințele literare nu te duce nici oricum, nici oriunde. Dar dacă ai apucat a intra, stai serios și liniștit, ca să nu tulburi pe nimeni!”

Manualul lui Epictet este un tezaur! Să ne bucurăm citind astfel de capodopere!

Calinic Argeșeanul