În anul 1820, Herbert Spencer se naște la Derby, în Anglia, tatăl său fiind învățător, iar el a fost inginer la căile ferate din Londra, unde, din cauza sănătății precare, se va ocupa de publicistică, preocupările sale științifice fiind extrem de vaste și de variate, publicând în „Westminster Review” articole filosofice, științifice, sociale, politice, alcătuind un sistem filosofic ce-l face repede cunoscut.
A dorit să prezinte o filosofie evoluționistă în mijlocul secolului XX, deci, un Sistem filosofic bazat pe datele științei experimentale. Așadar, planul acestui sistem este expus în proiectul redactat de Spencer în anul 1860, în Primele Principii, el distinge două domenii: al cognoscibilului, al lumii fenomenelor care formează obiectul de cercetare al științei, dar și al filosofiei. Filosofia științifică exprimă însă numai legile cele mai generale ale lumii, cele care se aplică tuturor fenomenelor lumii. Legea evoluției este, pentru filosoful Spencer, o asemenea lege generală; în Principiile Biologiei, Principiile Psihologiei, Principiile de Sociologie și Principiile de Morală. Se remarcă cele mai frumoase reflexii morale și politice ale timpului: Progresul, legea și cauza lui; Statica socială; Individul contra Statului; Despre educație; Guvernământul reprezentativ; Deosebiri față de filosofia lui Compte; Clasificarea științelor, etc. Dacă se studiază cu atenție opera lui Spencer, se va vedea că abordarea lui filosofică este agnostică…Cu cât știința noastră crește, cu atât și punctele ei de contact cu misterul absolut al lumii se înmulțesc și ele, toată cunoașterea noastră fiind relativă.
Legile noastre științifice exprimă lucrurile pentru noi, dar nu redau absolutul lor, realitatea lor însăși. Nu cunoaștem fondul ultim al lucrurilor. „Dar și orice Religie, dacă o considerăm, nu în exterior, în formele lui tradiționale sau mai evoluate pe care le îmbracă dogmele sale, dar în adevărul ei „abstract” ne pune în fața aceleași realități: a misterului inexplicabil, al lumii. Acest teren, comun, permite, pentru Spencer o împăcare între Știință și Religie; ele se pot ajuta una pe alta. Religia va arăta constant științei că există un absolut, un mister al lumii, pe care aceasta nu poate să-l rezolve și pe care nu poate să-l înlăture.”
Doar în mintea ignoranților este o încâlceală analfabetă! Așa s-ar zice, oftând!
Calinic Argeșeanul
