În filosofie, după filosoful Aurelius Augustin, se navighează pe mări și peste țări. Ați citit despre primele două categorii de navigatori curajoși, care, până la urmă se întorc acasă, la vatra primordială.
Există, însă, între cele două clase, o altă clasă de oameni, care, încă de pe pragul adolescenței, sau după lungi și multe rătăciri observă, totuși, anumite semne sigure și, în mijlocul valurilor, își aduc aminte de scumpa lor patrie și se îndreaptă spre ea într-o călătorie dreaptă, pe care nimica nu o deviază și nu o oprește – sau cum se întâmplă de cele mai multe ori, rătăcind încoace și încolo, sau orbecăind prin ceață sau conduși de stele căzătoare, sau induși în eroare de anumite ademeniri și risipindu-și astfel timpul prielnic pentru navigație, expunându-se adesea la primejdii; și pe acaeștia, câteodată o lovitură a soartei schimbătoare și chiar un vânt neprielnic sforțărilor lor, îi aduc în pacea mult doritei Patrii!…
„Fiindcă lucrurile stau astfel, dragă Theodorus, atunci află (căci pentru ceea ce doresc, nu mă gândesc decât la tine și îmi pari a fi cu mult cel mai indicat), află, spun, care din aceste trei clase de oameni, mi te-au dăruit ție, în ce loc cred că trebuie să fiu așezat și ce ajutor sigur aștept de la tine. Încă de când aveam 19 ani, când în școala retorului am cunoscut pe „Hortennius” a lui Cicero, am fost înflăcărat de o atât de mare iubire pentru filosofie, încât am voit imediat să mă dedic ei. Dar nici mie nu mi-au lipsit negurile prin care am călătoria mea a fost rătăcită, și eu am privit la stele căzătoare prin care am fost indus în eroare. O superstiție copilărească mă ținea departe de căutarea adevărului și când, devenit mai curajos, am risipit acea întunecime și am avut convingerea că trebuie să dăruiesc mai multă credință celor care te învață decât celor care poruncesc, am ajuns între oamenii aceia după doctrina cărora lumina pe care o vedem cu ochii merită cinstirea cea mai înaltă și cea mai divină!”
„Nu-i aprobam, dar credeam că ei ascund sub acel văl ceva mare, pe care odată îl vor dezvălui. După ce însă, am rătăcit cu ei, i-am părăsit și după ce parcursesem partea cea mai mare a acestei mări. Academicii mi-au condus mult timp cârma pe marea înaltă, împotrivindu-se tuturor vânturilor. În așa fel am ajuns pe aceste tărâmuri. Aici am învățat să cunosc vântul de Nord, căruia m-am încredințat (este vorba de Creștinism)!”
Și așa, filosoful Aurelius Augustin, a ajuns încreștinat devenind cel mai mare gânditor din primele veacuri!
Calinic Argeșeanul
