În seara zilei de 2 noiembrie 2025, cu binecuvântarea și în prezența Părintelui Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului – prin Sectorul Cultural și Comunicații Media, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și cu Domnul George Grigoriu, a organizat un eveniment de excepție dedicat istoriei, culturii și spiritualității românești – proiecția filmului documentar „Coroana României”, o creație semnată de jurnalistul și realizatorul George Grigoriu.
Evenimentul a avut loc în spațiul încărcat de istorie și sfințenie al Mănăstirii Curtea de Argeș, la Palatul Arhiepiscopal, locul de odihnă al Regilor României și simbol al continuității noastre naționale.
Filmul „Coroana României” este o incursiune emoționantă în trecutul monarhiei române, aducând în prim-plan momentele definitorii care au modelat destinul țării. După proiecții de succes la Paris, Londra, Ateneul Român și Palatul Regal din București, pelicula ajunge acum la Curtea de Argeș – locul în care istoria și credința se împletesc în mod desăvârșit.
Prin imagini impresionante și mărturii pline de profunzime, filmul aduce un omagiu Coroanei României, simbol al demnității, jertfei și unității naționale.
La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, care a rostit un cuvânt în care a arătat celor prezenți, modul în care sunt organizate comunitățile românilor care sunt departe de țară, dar și dragostea pe care aceștia o au față de tradițiile și Neamul Românesc.
Moderatorul evenimentului, domnul George Grigoriu, a prezentat-o pe soprana Elina Velica, a cărei voce a încântat pe cei prezenți, prin frumosul popas muzical, pe care l-a oferit.
Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate promovării valorilor spirituale și culturale românești, reunind instituții și personalități care împărtășesc respectul față de tradiție, istorie și credință.






















































