Câteva cuvinte (încă) despre filosoful Boethius, care, dacă nu a făcut păcate mari, pentru opera lui merită să fie considerat unul dintre cei mai mari sfinți antici. Acest învățat unic, dimpreună cu Aristotel și Augustin au fost capabili să exercite cea mai puternică influență asupra gândirii medievale.
Opuscula Theologica, în jurul secolului al XII-lea, a cunoscut un mare avânt, când problema trinitară, adică relația dintre cele Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, a reînceput să fie analizată cu mai multă și mai mare atenție, apărând lucrările teologice ale lui Abelard.
După cum se știe, Aritmetica și Principiile muzicii, lucrări de bază, au devenit învățăturile canonice din școli și universități.
Mai mult, Principiile Muzicii, au ocupat mințile și cultura din perioada Renașterii. Dacă ne amintim de celebritatea filosofului Boethius, nu uităm să ne gândim la traducerile sale și comentariile de logică, din opera sa, Consolatione.
Trebuie să ne amintim „pluritatea de indivizi”, cum ar fi William de Ockham care merge până la a identifica universul cu propriul nostru act de înțelegere a realității. Între secolele XII și XIII, soluția care s-a impus a fost însă cea a realismului moderat sau aristotelic. El a avut în Toma de Aquino cel mai mare interpret al său și nu pare să difere prea mult de răspunsurile date de Boethius cu multe secole înainte.
Dacă se face o privire retrospectivă și se analizează în ce țară a Europei s-a editat și s-a citit mai mult lucrarea Consolatio, care ar fi răspunsul? În secolul al XIV-lea, spre exemplu, existau opt traduceri ale textului. Opera lui Boethius a găsit în inima poetului Dante Alighieri o mai mare prețuire, afirmând că, prin Consolatio – Boethius dorește să se apere de dezonoarea exilului (pag. 119).
Între timp, receptarea filosofică și literară a lui Boethius a oscilat întotdeauna între primatul acordat componentei neoplatonice și motivele creștine. Tălmăcitorii mai harnici, văd în Consolatio o lucrare cu rădăcini solide în tradiția literaturii antice târzii, dar cu cele mai potrivite soluții pentru fiecare dintre noi. Boethius ajunge să recunoască faptul că fericirea depinde de credința în providență, procesul este presărat cu îndoieli și neliniști, care ies la suprafață…lăsându-și amprenta temelor filosofice ale dialogului și conferindu-i o anumită profunzime (pag. 122).
Calinic Argeșeanul
