Skip to main content


Oul este simbol al creației și învierii, iar culoarea roșie semnifică Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cel curs de pe Cruce pentru noi și pentru a noastră mântuire.



 

Spre deosebire de alte țări unde acest obicei de a încondeia ouă s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit. Se poate observa că, în anumite zone ale țării, încondeierea ouălor a ajuns la un nivel deosebit de artă prin tehnica folosită, materialele utilizate, simbolismul motivelor și perfecțiunea realizării.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat un atelier de creație la parohia Sfântul Apostol Toma, protoieria Pitești.

În cadrul Festivalului de ouă încondeiate „Domnul meu și Dumnezeu meu”, ajuns la ediția a XII-a, preoții slujitori Olteanu George și Duță Daniel, au primit vizita copiilor de la clasa 0 B de la Școala Traian, însoțiți de doamna Negru Maria Elisabeta, care au pictat ouă.

În finalul activității, au fost oferite diplome, iconițe și daruri.