În apropierea Betleemului, Fericitul Ieronim, părinte al Bisericii și traducător al Sfintei Scripturi în limba latină, se nevoia lângă peștera în care S-a născut Mântuitorul, spre sfârșitul secolului al IV-lea.
În noaptea Crăciunului, i-a fost dăruită o vedenie plină de adâncime duhovnicească. I s-a arătat Iisus Hristos ca un Prunc și l-a întrebat cu profunzime: „Ieronime, acum când toți Îmi aduc daruri, tu ce Îmi vei da?” Fericitul Ieronim a răspuns cu sinceritatea celui care își cunoaște viața de nevoință: „Virtuțile și rugăciunile mele.” „Este bine”, i-a spus Domnul, „dar mai ai ceva să Îmi dăruiești?” Atunci Ieronim a rostit: „Inima mea, sufletul meu, pe mine însumi.” Dar răspunsul Domnului a venit dintr-un alt registru decât cel al meritelor. „Și acestea le primesc”, a spus Pruncul, „însă mai doresc ceva de la tine.” Uimit și tulburat, Ieronim a întrebat: „Ce altceva aș mai putea să Îți dau, Doamne?” Atunci Hristos i-a răspuns cuvintele care răstoarnă orice logică omenească: „Dăruiește-Mi păcatele tale.” Cu inima frântă, a început să plângă și a întrebat: „Și la ce Îți folosesc Ție păcatele mele?” Răspunsul Domnului a fost simplu și cutremurător: „Vreau să le iau asupra Mea.” Această istorisire, așa cum a fost transmisă, exprimă limpede miezul credinței creștine: Hristos nu vine să adune virtuțile noastre, ci să poarte vina noastră. Mântuirea nu începe cu darurile omului către Dumnezeu, ci cu darul lui Dumnezeu pentru om. În fața Pruncului din Betleem, Fericitul Ieronim învață ceea ce Evanghelia va spune până la capăt pe cruce: Hristos primește păcatele noastre pentru a ne dărui iertarea Sa. Pentru că doar Dumnezeu poate ierta păcatele, lucrarea lui Hristos confirmă dumnezeirea Sa. „Emanuel” nu este o metaforă, ci realitatea prezenței lui Dumnezeu în Hristos: „Așadar, Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine, neținând seama de greșelile oamenilor și încredințându-ne cuvântul împăcării.” (II Corinteni 5, 21)
„Prin botez, ați fost îngropați împreună cu Hristos și ați fost înviați împreună cu El, prin credința în lucrarea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți. Voi erați morți din cauza păcatelor și a necircumciziei voastre, însă Dumnezeu v-a făcut vii împreună cu Hristos, iertându-ne toate păcatele. El a desființat înscrisul cu datoriile noastre care era împotriva noastră și ne condamna; l-a înlăturat, pironindu-l pe cruce.” (Coloseni 2, 12–14)
Prin „Lege” înțelegem Legea lui Dumnezeu din Vechiul Testament, mai ales Legea morală, care arată ce este bine și ce este rău și ne face conștienți de păcat. Legea este dreaptă, dar pentru omul păcătos ajunge condamnare. De aceea a venit Domnul Iisus Hristos: nu ca să desființeze Legea, ci ca să o împlinească. El a ascultat desăvârșit de Lege și a purtat pedeapsa pe care Legea o cerea pentru neascultare. Astfel, Legea este confirmată, nu anulată. Evanghelia arată că, în Hristos și în har, condamnarea Legii a fost purtată o dată pentru totdeauna, iar pentru cei care cred, Legea nu mai este judecător, ci călăuză pentru o viață trăită în har și recunoștință.
De la Fericitul Ieronim avem și următoarele gânduri, care surprind cu finețe realismul firii omenești și chemarea creștinului la pocăință și nădejde: „Mânia este a omului, dar stăpânirea mâniei este a creștinului; Iuda n-a pierit atât prin nelegiuirea sa, cât prin deznădejdea sa.”
„La creștini nu se cercetează cum au început, ci cum au sfârșit: Sfântul Apostol Pavel a început rău și a sfârșit bine. Începuturile lui Iuda sunt lăudate, dar sfârșitul este condamnabil din pricina trădării făcute.” (Epistola către tânăra Furia).
Fericitul Ieronim nu propune o spiritualitate vagă, ci una concretă și asumată în ritmul zilnic prin cultură și cult. El spune: „când mănânci, să știi că urmează rugăciunea; când termini masa, să te aștepte citirea; iar înainte de odihnă, să nu lași inima goală.” Omul modern face exact invers: mănâncă pe fugă, consumă conținut dezinformator, fără bază în surse credibile și merge la culcare cu mintea plină de gânduri contrare.
Fericitul Ieronim aplică un ritm precis: „Stabilește-ți un număr de versete și împlinește această datorie față de Domnul tău. Nu amâna, nu negocia cu oboseala, nu-ți da odihnă mai înainte ca coșulețul inimii să fie umplut cu Scriptura.”
După Scriptură, spune el, poți citi și pe cei învățați, dar numai pe cei dovediți în credință, pentru că nu orice intelectualitate este ziditoare. „Nu ai nevoie să cauți aur în noroi” rămâne un avertisment actual într-o lume în care accesul la informație este nelimitat, dar discernământul este tot mai slab.
Fericitul Ieronim este cinstit în Răsărit la data de 15 iunie, împreună cu Fericitul Augustin, iar în Apus la 30 septembrie.
✍️ Pr. Prof. Rafael Vintilă
Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat Pitești
📌 Un proiect al Sectorului Cultural și Comunicații Media și al Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului
