În vremea prunciei am început a citi cu mult nesaț romane și mai ales pe Sadoveanu – ce uriaș cronicar și talentat scriitor și, desigur, pe mai suplul ardelean, Liviu Rebreanu și Ion Slavici, dar și pe îndrăgostitul de o soră din Mănăstirea Agapia, Grigore Pișculescu, cu pseudonimul Gala Galaction. Citiți Jurnalul său în trei volume consistente.
De atâtea „declarații de dragoste” către sora agapită, în loc să fii inundat de miros de tămâie, te apuca o greață debordantă…deh, fiecare cu percepția și „fantezia” lui fantezistă.
Când eram stareț la Cernica, a venit un scriitor ca să-l găzduiesc pentru a scrie la un roman început și neterminat. A stat mai multe zile. La ceai îl întrebam cum merge cu scrisul la romanul pe care trebuia să-l termine chiar la Mănăstirea Cernica, unde au mai fost scriitori și au scris, dar și unii care dorm în cimitirul din Insula Sfântului Nicolae din mijlocul lacului cernican. Au trecut mai multe zile, întrebările erau cam aceleași, iar răspunsurile tot așa, invariabil, că nu reușește să găsească drumul pentru a-și salva romanul neterminat.
Spunea că nu putea „împăca” două personaje, cu idei contradictorii și că nu găsește soluția, că doar ar fi un roman cu tentă psihologică. Văzând că este dispus la dialog, l-am întrebat dacă este o stare reală sau este o ficțiune, o fantezie sau o fantasmagorie! Și așa, scriitorul necăjit, a plecat la București fără a scrie niciun cuvânt pe colile de hârtie, care așteptau să se umple de gândirea fantezistă, și fictivă, fără corespondent cu realitatea.
Cred că ficțiunea este o boală a spiritului și că este greu să convingi în ceea ce tu nu faci decât să inventezi stări ca posibile și nu realități pe care le întâlnim pe parcursul vieții noastre zbuciumată de probleme reale și nu ficțiuni fanteziste.
N-am putut admite să-mi pierd vremea citind cărți cu iz fantezist și fictiv! Să nu tocăm timpul oamenilor cu puterea inventivă, adică „gogoși” fanteziste!
Calinic Argeșeanul
