La finalul săptămânii în care se încheie proiectul dedicat arhitectului francez André Lecomte du Nouÿ, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Asociația Culturală DAR DEVELOPMENT a decis să prezinte expoziția foto-documentară, principalul produs al acestui proiect, la Curtea de Argeș în cadrul Centrului de Cultură și Arte „George Topârceanu”.
În dupa-amiaza zilei de 12 noiembrie 2021, a avut loc vernisajul expoziției documentare în cadrul Centrului de Cultură și Arte „George Topârceanu” din Curtea de Argeș.
Domnul Silviu Gherman, managerul Centrului Cultural din Cetatea Basarabilor a deschis evenimentul, mulțumind celor prezenți pentru participare, în special domnului col. (r) Laurențiu Domnișoru și reprezentanților Filialei Județene Argeș „Posada” a A.N.C.M.R.R. În continuare a dat cuvântul doamnei Alexandra Brutaru, care a vorbit despre acest proiect.
Doamna Alexandra Brutaru, istoric de artă, manager de proiect, președinta Asociației Culturale DAR DEVELOPMENT, a rostit un cuvânt în are a subliniat importanța proiectului, atât din punct de vedere istoric, dar și cultural. Astfel, după un lung drum prin țară, expoziția a ajuns în orașul în care se află cel mai cunoscut monument medieval restaurat de arhitectul francez: Mănăstirea Argeșului unde își dorm somnul de veci toți regii și reginele României, în apropierea căreia este înmormântat Emile André Lecomte du Nouÿ.
Părintele Ovidiu Vlăsceanu, Consilier Cultural și Comunicații Media, a transmis Arhiereasca Binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, felicitând pe soții Alexandra și Cristia Brutaru pentru frumoasa activitate desfășurată pe tărâm cultural. A urmat prezentarea materialului intitulat: „Restaurarea Catedralei Episcopale de către Andre Lecomte du Nouy”. În cadrul acestui referat, au fost detaliate evenimentele tragice care au dus la deteriorarea gravă a frumoasei Catedrale, care au dus la decizia de a fi restaurată de către arhitectul francez. În finalul cuvântului, a fost adus, în atenția publicului, un fragment din Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Tedosie.
Istoricul Ștefan Dumitrache a rostit un cuvânt în care a relatat episoade inedite, unele necunoscute publicului larg, începând cu modul în care Regele Carol I a venit pentru prima dată în țară, și încheind cu episoade frumoase din istoria Cetății Basarabilor.
Proiectul dedicat arhitectului francez André Lecomte du Nouÿ este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național şi realizat de Asociația Culturală DAR DEVELOPMENT.
Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 28 noiembrie 2021.
Criticat şi apreciat în acelaşi timp de contemporanii săi, Lecomte du Noüy a condus lucrările la următoarele monumente arhitectonice medievale pe care le-am inclus în expoziția pe care o propunem: restaurarea bisericii episcopale de la Curtea de Argeş (1875-1886) și a bisericii de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi (1881-1904), reclădirea bisericilor Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi (1884-1904), Sf. Dumitru din Craiova şi Mitropoliei din Târgovişte (ambele 1884-1914), finalizate şi resfinţite în 1933 după moartea arhitectului francez.