Skip to main content


Când noi avem în faţă şi punem mâna pe Biblie sau Sfânta Scriptură, tradusă şi tipărită, deci de-a gata, nu vom şti niciodată volumul de muncă, în decursul veacurilor, al celor care au tradus din textele antice, lucrare anevoioasă, prin secole şi milenii, străbătând ipostazele filologice.

Munca aceasta a fost, este şi va fi, în mod deosebit a teologilor biblişti, cei care studiază cu grijă manuscrisele, traducând şi revizuind în comentarii şi comparând ediţiile critice.

Se cunoaşte că Noul Testament nu ridică probleme textuale, de mare importanţă, însă Vechiul Testament este şi astăzi „Scriptura”, care a dat şi dă de furcă specialiştilor. Spunem aceasta pentru că Vechiul Testament s-a scris în limba ebraică pe durata a circa 15 secole (anul 1250 î. H.  este anul în care se estimează că s-a început, în momentul în care Moise a primit Tablele Legii pe Muntele Sinai).

Toate scrierile Vechiului Testament au fost redactate mai ales pentru Evreii, care între timp s-au împrăştiat prin lume, iar după captivitatea babilonică (538 î. H.) se ştie că nici chiar cei din Palestina nu mai vorbeau ebraica, aceasta fiind înlocuită cu un dialect, numit aramaic, în care a vorbit şi Iisus Hristos. În plus, s-a mai adăugat şi inaugurarea epocii elenistice prin vastul imperiu al lui Alexandru cel Mare, în care limba greacă devenise, după cum se ştie, limba cultă a oricărui cetăţean din imperiu.

Pe la jumătatea secolului al III-lea î.H., învăţatul Ptolomeu al II-lea Filadelful, a iniţiat şi a finanţat traducerea Bibliei în limba greacă, aceasta făcându-se în oraşul Alexandria din Egipt, de către 72 de cărturari evrei, aduşi din Palestina (câte 6 din cele 12 triburi), această nouă traducere fiind numită Septuaginta! Cei 72 au tradus separat. Atunci când s-au întâlnit, versiunile lor s-au dovedit identice, Septuaginta căpătând astfel o mare autoritate, fiind considerata ca al doilea text original al Vechiului Testament.

Sfinţii evanghelişti şi Sfântul Apostol Pavel, deşi cunoşteau ebraica, au preferat să citeze din Septuaginta, astfel ea devenind textus receptus (text revelat) pentru Răsăritul european, care mai târziu a fost definit ca Ortodoxie. În Biserica Apuseană s-a impus traducerea lui Ieronim, sub numele de Vulgata, care a devenit textus receptus al Bisericii Catolice, prin decretul Papei Clement al VIII-lea, din 1592, valabilă până azi.

Calinic Argeșeanul