Când cineva excelează în iubire de sine, peste măsura admisă de bună cuviinţa nesmintită, s-ar numi egolatrie, adică autocinstire cu tot preţul. Când credem că noi am fi buricul pământului şi o clamăm fără a avea un pic de sfială, s-ar numi egocentrism, adică eu în mijlocul lucrurilor unde, de bună seamă, nu mai încape nimeni.
Înfurcire mare cu aşa balaur! Cioran a plesnit din plin: „Păcat că Dumnezeu n-a păstrat monopolul „eului” şi că ne-a lăsat dezlegare să vorbim în nume propriu. Ce simplu ar fi fost să ne cruţe de blestemul de a rosti „eu”!”
Noi oamenii, de câte ori am rostit, Eu?
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
