Cu voia dumneavoastră, mai scriem încă o tabletă despre: „Tâlcuire bisericească a obiceiurilor de la Țară”. Iată încă un idol:
„Alții cinstesc pre un idol anume Cupal pre carele îl numea al rodurilor pământului, căruia la pârga secerișului la o zi a lor însemnată îi aducea jertfă, adunându-se bărbați și muieri, împletind cununi de buruieni, de-și punea în cap și se încingea cu ele. Unii din bărbați se îmbrăca în haine muierești, ca, putând ei juca mai răsfățat decât muierile, să poată îndemna pre privitori la toată pohta spurcată…Așa, jucând și sărind, adeseaori striga Cupal! Cupal! Această urâtă închipuire și până acum se ține aicea în țara noastră pre la unele orașe și sate, de se îmbracă bărbații în haine muierești și se numesc Cuci sau Căluceni, făcându-se cununi de buruiene: anume de pelin; iar cei ce nu joacă, pelin tot își pun în brâu. Alții iarăși fac altă izvodire drăcească. La vreme de secetă un om cu pielea goală, înșirând buruieni verzi pe ață, se-nfășură de sus până jos și pe cap pune cunună, jucând pre la case, aruncă toți cu apă într-însul, închipuind cumcă și de la dânsul apă cer, adecă ploaie. Prostimea se înșală la acestea două cumcă ar lua vindecări de toate neputințele sale prin călcarea Cucilor, iară Păpăluga c-ar avea putere să poruncească norilor să ploaie. Precum cred credincioșii că prin atingerea sfinților apostoli s-au dat vindecări celor bolnavi, așa și acum s-ar da prin călcarea spurcatelor picioare ale Cucilor (și aceștia cei mai mulți sunt ligani puchioși); și iarăși că precum Ilie proorocul au pogorât ploaie, așa ar putea și acel măscărici înșelători Păpăluga ca să pogoare ploaie când ar vre.”
Și așa, cu Păpăluga am ajuns la sfârșitul observațiilor eminesciene asupra obiceiurilor.
Calinic Argeșeanul
