Skip to main content


Participanții proiectului Erasmus+ KA2 HOGWORDS School of Cryptography for Young Learners, 10 elevi români și 12 elevi italieni, au vizitat Curtea de Argeș în vederea aprofundării legăturii dintre spiritualitate și criptografie, spre descoperirea modului în care domeniul de care aceștia sunt pasionați se îmbină cu religia, fiind una dintre temele abordate în proiect.



 

Cu binecuvântarea Înalt PreaSfintitului Părinte Arhiepiscop Calinic, oaspeții au fost primiți de părintele Adrian Enache, care i-a însoțit în Catedrala Arhiepiscopală și Sala Manole din Palatul Arhiepiscopal, prezentându-le aspecte simbolice, atât religioase cât și istorice.

Vizita a fost încheiată printr-un moment memorabil, în care oaspeții au avut onoarea de a semna în Cartea de Onoare în semn de respect și mulțumire.

Proiectul este implementat de Asociația Culturală Confine Modo din Italia și Asociația Imago Mundi (România) care își desfășoară activitatea în Pitești, în parteneriat cu Consiliul Național de Cercetare din Italia, profesori de la Universitatea Sapienza din Roma, elevi români de la Colegiul Național Ion C. Brătianu, Pitești, Colegiul Național Alexandru Odobescu, Pitești și elevi italieni de la următoarele licee științifice: S. Cannizzaro, A. Avogadro, A. Righi, Plinio Seniore, C. Cavour din Roma, Gregorio da Catino din Poggio Mirteto (RM) și G. Galilei din Pescara