Elevii claselor pregătitoare, dar și cei din clasa a IV-a de la Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” din comuna Domnești, îndrumați de cadrele didactice: Protopopescu Florina, Gagiu Ioana, Crăciun Petruța, Georgescu Iuliana, Roibulescu Manuela Maria și Amalia Bivol, au vizitat Ansamblul Mănăstirii de la Curtea de Argeș.
Activitatea a fost coordonată de părintele slujitor Moraru Alexandru de la parohia Domnești de Sus, care a prezentat istoria locurilor în care oaspeții s-au aflat, precum și de părintele Moisescu Ionuț Daniel.
Această vizită spirituală a început cu o rugăciune rostită în cadrul Catedralei Arhiepiscopale, urmată de vizita Palatului Mitropolitan, care cuprinde Sala lui Manole, unde elevii au putut urmări scenele pictate din frumoasa legendă a meșterului Manole, precum și Muzeul Arhiepiscopal.
Frumoasa vizita s-a încheiat cu rugăciune adusa Sfintei Mucenite Filoteea.


















