Dacă ne amintim de filosoful (Baruch-Benedict) Spinoza, putem menționa că: „Puterea sufletului este cea care ne ajută să ne reprezentăm și să ne amintim lucrurile, aceasta dovedind puterea sufletului, legătura dintre interior și exterior, faptul de a fi în rezonanță se arată în reprezentări!”
Iar când ne povestim unii altora ceva, facem apel la capacitatea de imaginație a celuilalt: „Închipuie-ți ce mi s-a întâmplat”! Iar când, din fericire, avem darul de a povesti bine, toate simțurile noastre sunt activate ca după o lungă somnolență.
Să ne aducem aminte ce scria Immanuel Kant, care privea retrospectiv imaginația ca pe un „ingredient necesar al percepției”, iar: „Imaginația trebuie să aducă diversul intuiției într-o imagine”. Niciun psiholog n-a observat încă faptul că imaginația este un ingredient necesar al percepției. Aceasta se datorează, în parte, faptului că imaginația a fost restrânsă numai la reproduceri, în parte, a credinței că simțurile nu ne-ar putea procura numai impresii, ci că le-ar și înfăptui și ar produce imagini ale obiectelor, pentru care, fără îndoială, pe lângă receptivitatea impresiilor, se cere ceva mai mult încă, anume o funcție a sintezei lor” (Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, trad. de Nicolae Bagdasar și Elena Moisac, Univers Enciclopedie Gold, București, 2009, pag. 165).
„Dacă vrem să ne păstrăm lumea interioară conectată printr-o legătură vie cu lumea exterioară și dacă vrem să trăim într-o stare de rezonanță, într-o relație care să ne însuflețească și să ne bucure la nivel emoțional, atunci cultivarea imaginației este una dintre modalitățile de a realiza acest lucru. Și acest proces are nevoie de timp”.
Imaginația poate fi și o capcană nefericită, uneori! Să ne educăm ca să avem numai imagini și imaginații sfinte, pentru a scăpa de stări primejdioase!
Calinic Argeșeanul
