Skip to main content


Dincolo de definiții, este clar că educația umanizează ființa umană încă de la naștere, adică îl face pe copil să ajungă om și să poată trăi între oameni. Poate că omul, dacă ar fi o ființă izolată, dacă ar trăi singur, atunci educația ar putea să fie facultativă sau superficială ori să lipsească de tot. Dar omul este o ființă socială și, deci, trăiește numai în comunitate și, câteodată, chiar în comuniune cu alți oameni, fapt pentru care educația este indispensabilă.



 

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cuc Tineretul desfășoară diferite programe educaționale pentru copii, în vederea pregătirii pentru examenele naționale care se apropie la acest sfârșit de an școlar.

La Centrul Socio-Cultural Sfânta Maria Magdalena din cadrul parohiei Găvana IV din municipiul Pitești, s-a format un grup de voluntari care oferă, gratuit, meditații la Limba Română, Matematică și Logică și argumentare continuă.

Elevii intensifică pregătirea, în vederea obținerii de rezultate cât mai bune la Evaluarea Națională și Bacaluareat.