Duminica Mare, cum se mai spune pe la noi, este Duminica Rusaliilor, adică Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și întreaga fire, precum și ziua Întemeierii Bisericii Creștine.
Iisus Hristos Domnul înainte de Răstignirea Sa de bunăvoie, a pregătit pe ucenicii Săi, peste măsură de bucuroși pentru primirea Duhului Sfânt, Mângâietorul lumii, zicând: „Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da, Duhul Adevărului, pe care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede și nici nu-L cunoaște”[1]; „Duhul Adevărului care de la Tatăl purcede”[2] și care, de bună seamă: „Vă va învăța tot adevărul”[3].
Iisus Hristos, Domnul, înainte de Înălțarea Sa la cer, a poruncit ucenicilor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui, botezul Duhului Sfânt[4]; puterea prin care să predice Evanghelia la toată lumea, să învețe cu sârguință neamurile și să le boteze ”în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”[5], și astfel să-I fie deplină mărturie până la marginile pământului[6], și, desigur, până la sfârșitul veacurilor[7]. Făgăduința că Duhul Sfânt, Mângâietorul va veni, după cum a spus Iisus, s-a împlinit în Duminica Rusaliilor, când: „În ziua Cincizecimii erau toți împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vuietul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și limbi ca de foc au fost văzute coborându-se peste fiecare dintre ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt, și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. Și se aflau atunci în Ierusalimul Iudeii oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită; pentru că fiecare auzea vorbind în limba lui. Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: Toți aceștia care vorbesc, nu sunt galileeni? Cum dar, îi auzim vorbind fiecăruia dintre noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parți, mezi, eleniți, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Panfilia, Egipt, părțile Libiei dinspre Cirena, oaspeți din Roma, iudei sau prozeliți, cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu”[8]. Darul vorbirii în limbi străine, turnat de Duhul Sfânt peste Sfinții Apostoli, avea să umple de uimire pe toți cei de față.
Sfântul Evanghelist Luca relatează: „Toți erau uimiți, nu știau ce să creadă, și ziceau unii către alții: Ce vrea să zică aceasta?”[9] Duhul Sfânt este Dumnezeu adevărat, Tatăl Ceresc este Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, cel care s-a suit până la al treilea cer, ne scrie cu vădită încredințare că: „Duhul Sfânt toate le cercetează și adâncurile lui Dumnezeu”[10]; mai mult „Cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le știe, decât Duhul lui Dumnezeu”[11]. Strigă cu glas înalt Pavel Apostolul: „Nu știți că sunteți biserica lui Dumenzeu, și Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?”[12]
Bogăția darurilor revărsate de Duhul Sfânt sunt fără de sfârșit: „Sunt daruri deosebite, dar același Duh. Și slujiri deosebite, dar același Domn. Și lucrări deosebite sunt, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți…Și toate aceste daruri le lucrează unul și același Duh, împărțind îndeosebi fiecăruia precum voiește”[13]. Este bine de știut că lucrarea Duhului Sfânt este curat dumnezeiască, la fel și lucrarea Tatălui și a Fiului.
Bucuria noastră este fără margini pentru că „suntem biserica lui Dumnezeu”[14], ca și „a Duhului Sfânt”[15]; Hristos Domnul locuiește în noi[16] și Duhul Sfânt[17], avem parte de Hristos[18] și de Duhul Sfânt[19]; suntem răscumpărați în Hristos și Duhul Sfânt[20]; suntem sfințiți întru Hristos[21] și în Duhul Sfânt[22].
Știm episodul biblic când Sfântul Apostol Petru mustră pe Anania și spune că Duhul Sfânt este Dumnezeu: „Anania, pentru ce a umplut Satana inima ta, ca să minți Duhului Sfânt și să ascunzi banii țarinei?…N-ai mințit oamenilor, ci lui Dumnezeu”[23]. Este folositor să ne reamintim că Duhul Sfânt are fire, însușiri, lucrări și daruri dumnezeiești ca și Tatăl și Fiul. Are fire dumnezeiască pentru că „de la Tatăl purcede”[24]. Are însușiri și lucrări divine; este atotputernic, deoarece poate umple inimile de pace și bucurie[25], este atotînțelept și atotștiutor, pentru că învață toate[26] și cercetează și adâncurile lui Dumnezeu; este atotprezent, fiindcă locuiește în sufletele credincioșilor de pretutindeni[27]; iar de la fața lui nu ne putem ascunde nicăieri[28]; este veșnic, deoarece Hristos „Prin Duhul Sfânt s-a dus lui Dumnezeu jertfă fără prihană”[29].
Cine nu-și aduce aminte că Duhul Sfânt este Persoană atotștiutoare, Care cugetă, învață și voiește[30], Persoană divină creatoare, pentru că ia parte împreună cu Tatăl și cu Fiul la cele două creațiuni, la facerea lumii[31] și la renașterea omului[32]. Duhul Sfânt este izvorul vieții[33], al harului și al tuturor darurilor[34].
Duhul Sfânt inspiră profeții[35]; descoperă tainele lui Dumnezeu[36] și ale viitorului[37], luminează și învață Apostolii[38], hirotonește preoții Bisericii[39], mângâie, luminează, inspiră, învață, însuflețește, întărește și sfințește pe toți credincioșii[40].
El este sfânt pentru că sfințește viața noastră prin cele șapte taine sfinte și prin cele șapte daruri ale Sale: înțelepciunea, înțelegerea, sfatul, știința, tăria (bărbăția în credință), cuvioșia (pietatea, evlavia sau cucernicia) și frica de Dumnezeu[41]. Prin puterea Duhului Sfânt se revarsă peste lume toate bunurile și puterile creatoare, însuflețitoare și mântuitoare. Prin binecuvântarea lui Dumnezeu, astăzi sărbătorim Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, așa după cum a fost profețită de Iisus Hristos Domnul și de către proorocul Ioil: „Voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voștri vor visa visuri și tinerii voștri vor avea vedenii, chiar și peste robi și peste roabe vor turna Duhul Meu, în zilele acelea…Atunci oricine va chema numele Domnului, va fi mântuit”[42].
La Rusalii, Dumnezeu Atotțiitorul a trimis în lume, peste firea noastră și a naturii, Duhul Adevărului, Care cu putere multă a inspirat pe Apostoli – pe cei mai simpli oameni -, i-a încălzit, i-a luminat și i-a întărit să facă cea mai mare revoluție morală și religioasă pe care o cunoaște istoria omenirii: răspândirea Creștinismului! De atunci până azi și în veci de veci, stăm cu bucurie duhovnicească în cea mai veche societate creștină și cea mai venerabilă instituție care este Biserica, și în care se predică cea mai simplă și mai luminoasă doctrină: Evanghelia. Fiecare dintre noi știe că „focul este elementul progresului material, al civilizației, fără să ne dăm îndeajuns seama că viața spirituală își are focul ei ceresc, pe Duhul Sfânt. Prin El există cultura și religia. El este forul Adevărului sfânt și căldura iubirii curate, acea forță care încălzește și mișcă inimile, acea lumină, căldură și duhovnicească putere, care înviorează, inspiră și învață, care suspină și plânge în noi, care îmbărbătează și face pe eroi și pe mucenici”[43].
Cine nu știe că focul Duhului Sfânt convertește păcătoșii și că toate științele din lume nu pot cuceri și mântui un suflet păcătos? Așa cum rostim în rugăciunea Împărate Ceresc, Duhul Sfânt este Vistierul bunătăților, Sfințitorul și Mângâietorul tuturor inimilor. Toate bisericile sunt lăcașuri ale Duhului Sfânt; toate slujbele bisericești sunt lucrările Duhului Sfânt. De aceea, pe bună dreptate, spunea un Sfânt Părinte că fără Duhul Sfânt nu este nici biserică, nici preot, nici predică, nici slujbă, nici taină. Așa cum se știe, Duhul Sfânt, ne bucură mereu prin bogăția darurilor; inspiră pe prooroci, strălucește în viața apostolilor, hirotonește pe preoți, înțelepțește pe necărturari, sfințește bisericile și conduce pe credincioși pe calea mântuirii.
Trebuie să învățăm că Duhul Sfânt este Duhul Adevărului și „Adevărul este primul nume al lui Dumnezeu” (Lacordaire). El învață tot adevărul, adevărul adevărat și veșnic. Pe adevăr să se zidească toate în lumea aceasta plină de minciuni și zăpăceli, după cum vede fiecare dintre noi. Să nu uităm că Adevărul nu este o cugetare sau o lege omenească, ci este o ființă divină, veșnică, neschimbătoare – este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt[44], este puterea creatoare, învățătorească, conducătoare, sfințitoare și mântuitoare, este har și lumină sfântă pentru toți oamenii. Trăim realități cumplite. Realitatea de zi cu zi ne arată „că cel mai mare haos – cum este și cel al vremii noastre – se produce atunci când oamenii se conduc de capul lor, după ideile sau sentimentele lor. Există bucate stricate și stomacuri stricate. Tot așa există și minți stricate, sentimente bulversate și experiențe dezastruoase”[45].
Se spune că un om rău credincios zise, odată, unui preot: Vorbiți atât de mult de puterea Duhului Sfânt și, iată, sunt atâtea prilejuri în care ea nu se arată, adică nu-și dă roada. Preotul răspunse că pentru aceasta nu-i de vină Duhul Sfânt, ci oamenii, și povesti următoarea întâmplare din vremea de demult: Un împărat, care fu dus să fie ars după moarte (cum era obiceiul și atunci) a fost prefăcut în scrum, afară de inimă. Cei din jur îi luară inima și o găsiră plină de otravă…tot așa nici Duhul Sfânt, spune preotul, nu poate aprinde și nu poate preface unele suflete, căci sunt și ele pline de otravă, iar otrava este păcatul.
Să luăm grabnic aminte, că în Babilonul lumii de astăzi, în care limbile s-au amestecat, păcatele s-au înmulțit, dezbinările s-au mărit și nădejdile unora au slăbit, este necesar ca să implorăm puterea harului Duhului Sfânt, ca să împace neamurile, să întărească nădejdile și să sporească virtuțile noastre, ale tuturor.
Să nu uităm, în nicio zi din viața noastră de a rosti cu credință rugăciunea către Duhul Sfânt: Împărare Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre!
† Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului
Note bibliografice
