Secolul al VIII-lea (749) se încheie cu Sfântul Ioan Damaschinul, marele dogmatist al întregului Răsărit Ortodox. Este un timp în care, deja, se asistă la o cristalizare a dreptei Credinței, iar lucrarea sa de căpătâi: Dogmatica și azi stă ca un far de veghe, ca să nu se clintească nimic din Credința în Iisus Hristos.
Nici Apusul creștin nu a rămas mai prejos. Spre exemplu: Anselm de Canterbury (1109), cugetător creștin de mare vază, din Evul Mediu; Bernard de Clairvaux (1153), mistic și filosof creștin apusean; Petru Lombardul (1160), teolog scolastic; Alexandru de Hales (1245), teolog și filosof apusean; Albert cel Mare (1280), om de știință, filosof și teolog; Bonaventura (1274), teolog și orator; Toma de Aquino (1274), cel mai mare teolog scolastic apusean, care a întocmit o lucrare dogmatică în 50 de volume, sub denumirea de Summa Theologiae, cel mai mare tratat de Teologie din toate timpurile; Ioan Duns Scotus (1308), teolog scolastic franciscan; Ioan Bacon (1346), teolog scolastic; Tauler (1361), filosof mistic; Gerson (1429), filosof mistic; Bernardo de Siena (1444), mare moralist; Laurent Justinien (1455), om de știință teologică; Ioan Pico della Mirandola (1494), celebru învățat care avea o uriașă cultură creștină – o celebritate pomenită în decursul veacurilor; Dominic Soto (1560); Alfonso Salmeron (1585); Suarez (1617); Bellarmin (1621); Francisc de Sales (1622); Descartes (1650), om de știință; Blaise Pascal (1662), mare învățat și savant, precum și mistic, cu aleasă trăire; și mulți alți scriitori, filosofi și savanți.
Toți acești mărturisitori ai existenței Domnului Dumnezeu au crezut, au descoperit taine de nepătruns, au scris tratate întregi, că ar trebui mai multe biblioteci imense pentru a cuprinde cărțile pe care ei le-au întocmit și în care ei, spre văzul lumii întregi, mărturisesc credința lor în Domnul Dumnezeu!
Ei l-au văzut pe Domnul Dumnezeu! Ei au fost inspirați de Duhul Sfânt pentru a descoperi taine de lume neștiute până atunci. Le-a ajutat Domnul Dumnezeu să vadă Necuprinsul din văzduhul Universului în care suntem și noi binecuvântați!
Calinic Argeșeanul










