După duhul trândăviei, care dă mult de furcă bietului călător, prin văile acestei lumi obosite, de o existență turbulentă, parcă n-ar fi de ajuns, peste firea noastră, duhul grijii de multe, se abate ca o furtună peste tihna – oricât de puțină ar fi – a bietului om înjugat la greul zilei.
Trăim într-o vreme prea complicată și primejdioasă față de rezistența pe care noi reușim să o avem. Nu doar otrăvurile pe care le ingerăm în organismul nostru în fiecare zi, ci mai ales influențele pe care le suportăm, în fiecare secundă, radiațiile pe care nu le putem stăpâni, în niciun fel.
Peste aceste primejdii, asupra vieții fizice și psihice, fără voia multora dintre noi, duhul grijii de multe se așterne, ca o umbră cețoasă, un duh care ne scutură până la zguduire: grija zilei de mâine! În această grijă de multe se includ toate îngrijorările, mai întâi.
Îngrijorările noastre, în mod firesc, oscilează de la pâinea cea de toate zilele, îmbrăcămintea, casa de locuit, consumurile ce trebuie plătite lunar, chiriile, ratele la bănci, cheltuielile cu pruncii la școli, unul din soți bețiv, infidel, șomer, până la dezastrele din familiile risipite și distruse de boli și alte nefericite neajunsuri.
Acestea sunt îngrijorări care ne încearcă fără deosebire. Pur și simplu, acestea dau peste noi, cu necruțare, stări la care trebuie să facem față, cu orice preț.
De la aceste îngrijorări, care ar trebui să lipsească și până la duhul grijii de cele multe, adică grijă de îmbogățire rapidă, grijă de imagine, grijă de parvenire, de suirea în demnitățuri obștești, de diferite nuanțe, grija de a mări conturile și a avea o droaie de case la munte, la mare, motorizate cu siglă mondială și alte veșminte cu butoni și rever de aur, este o mare distanță și ating alte repere de comportament social și moral.
Grija cea multă, uneori, prea marea grijă de a călători prin lume, dintr-o țară se vine și în alta se pleacă, cu cheltuieli exorbitante pe sofisticate marafeturi culinare și alte “inocente” petreceri este o destrămare, nu doar a caracterului personal, ci și a echilibrului spiritual.
Să faci toate acestea când, la prea puțină depărtare de tine și buzunarul tău, confrații tăi stau ca săracul Lazăr la ușa bogatului nemilostiv, care din om binecuvântat de Dumnezeu a devenit un monstru și o fiară răpitoare.
Ca să nu se audă vreo muscă, pe oarecare căciulă, pot spune că acestea s-au petrecut prin secolul XX sau se vor petrece în secolul XXII!
Oricum, să luăm aminte!
Dacă mâine ar veni sfârșitul tău, al meu, al nostru, al vostru, sau ne-ar înghiți Pământul, o dată, sau pe rând, cele adunate, ale cui vor fi ?!?
Graba de a face milostenie, din tot ce avem, lăsându-ne doar strictul necesar, ar fi lucrarea salvatoare pentru fiecare dintre noi.
Cu cât mai repede, cu atât mai bine!
Astfel ne-am micșora spaimele, și duhul grijii de cele multe, s-ar duce în pustiuri, acolo unde-i locul. De ce să nu ne eliberăm de aceste griji nebunești?
Calinic Argeșeanul
